„ULTIMA DICTATURĂ DIN EUROPA”

Rada Supremă a Ucrainei a declarat, în această săptămână, Federația Rusă „stat agresor” și a lansat un apel către organizațiile internaționale și parlamentele naționale din lume de a recunoaște, la rândul lor, statutul de agresor al Rusiei. Cum există temei serios de îndoială că acestui apel i se va răspunde cu altceva decât cu o plusare a sancțiunilor împotriva Federației Ruse, războiul din Ucraina va continua, cu consecințe care vor rămâne consemnate în cărțile de istorie.

Mai puțin vizibil a fost, însă, că și Belarus, un stat care are graniță deschisă cu Rusia, își ia măsuri pentru o eventuală invazie hibridă precum cea rusească de pe teritoriul Ucrainei. Concret, președintele Alexandr Lukașenko a venit cu o modificare legislativă prin care apariția unor soldați precum „omuleții verzi” din Crimeea să fie considerată un act de agresiune, care îndreptățește un răspuns proporțional din partea Belarusului.

De la declanșarea crizei regionale de după EuroMaidanul din Ucraina, Belarusul a fost ignorat de politicieni, analiști și presă. Motivele sunt lesne de înțeles. Pe de-o parte, Belarusul rămâne cel mai închis regim din Europa, dacă excludem extremitatea estică a continentului. De asemenea, Belarusul este considerat a fi cel mai apropiat aliat al Rusiei. Cum se explică, atunci, reacția celui mai bun prieten al lui Vladimir Putin, Alexandr Lukașenko, de a-și lua anumite măsuri de precauție în cazul în care trupele rusești se vor „rătăci” și în țara lui? Răspunsul la această întrebare stă în balansul fascinant pe care cel care este numit „ultimul dictator al Europei” îl face în relația cu Rusia și cu Occidentul de când a devenit președinte, acum mai bine de două decenii.

„Există un deficit de informație despre Belarus”, ne-a spus un tânăr dinBelarus, cu care reporterul gândul s-a întâlnit recent la Kiev. „Resursele sunt fie rapoartele guvernamentale și presa aservită puterii, care îți vor spune că totul e minunat în Belarus, fie site-uri de opoziție (care funcționează din Polonia), pentru care totul merge prost, Lukașenko omoară pe toată lumea”.

Foto: Alina Matiș/gândul

Vadim Mojeiko, analist la un think-tank independent din Belarus, numit Liberal Club, spune că e nevoie să existe și calea de mijloc, informațiile mai nuanțate: „De regulă, situația din Belarus este prezentată în alb sau negru: peisaje și fete frumoase vs. dictatură. Noi vrem să prezentăm imaginea reală”.

Liberal Club e un think-tank independent din Belarus care face analize și cercetări, scrie articole pentru a ajuta mai ales presa internațională să aibă context din această țară atât de închisă, organizează conferințe, mese rotunde și oferă consultanță. Organizația încearcă să stimuleze orice încercare de reformă în Belarus.

L-am cunoscut pe Vadim Mojeiko la o întâlnire cu membri ai societății civile din Ucraina. Un ONG-ist din Odessa, întors recent de pe front, se plângea de corupția locală, dar mai ales că, la aproape un an de la plecarea lui Ianukovici de la putere, legislația nu este pusă încă la punct. „În Belarus, pe hârtie, există tot, toate prevederile și drepturile. Dar există cum există și în Coreea de Nord. Și ei au un fel de alegeri, vorbesc de democrație și 100% din oameni îl aleg pe Kim Jong-un”, a început Mojeiko. Marea problemă pentru ONG-urile din Belarus, a adăugat analistul, este că, pentru a întregistra o astfel de organizație și, mai ales, pentru a folosi fonduri externe, e nevoie de aprobarea președinției. Dacă ai un proiect care se referă la statul de drept, corupție, abuzuri sau la orice altă zonă considerată sensibilă, nu primești aprobarea. Asta nu înseamnă că nu mai faci proiectul – îl faci, dar ilegal și sperând că nu vei deranja prea mult.

FOTO: Echipa Liberal Club

A doua zi, l-am intervievat pe tânărul din Belarus și ne-am întors din Ucraina cu o radiografie a Belarusului, pe capitole.

CITIȚI AICI PARTEA A DOUA A ACESTEI RADIOGRAFII

1. Situația politică: „Belarus este o dictatură. Situația este foarte dificilă„

„Belarus este o dictatură”, își începe Vadim Mojeiko descrierea „imaginii reale” a Belarusului. „Situația este foarte dificilă. Presedintele Lukașenko este singurul președinte de la independența Belarusului. Alegerile nu sunt libere, nu există o putere parlamentară sau o opoziție”.

După primul mandat al lui Lukașenko, 1994-2001, nu a mai apărut un lider politic care să poată să se impună. Pe urmă, a venit criza economică, iar resursele Occidentului pentru a sprijini opoziția belarusă s-au împuținat tot mai mult. Lipsa de opoziție se întâlnește și în plan local și alimentează un cerc vicios în care puterea rămâne, în cele din urmă, tot în mâinile lui Lukașenko.

Există vreo 20-30 de structuri care seamănă cu partide, dar cele mai multe dintre ele sunt one-man show. În realitate, ar fi vreo 4-5 partide, spune belarusul.

O altă problemă politică este că această opoziție politică nu a reușit, nici după 20 de ani, să se mobilizeze și să lupte pentru aceleași scopuri – spre exemplu, înlăturarea lui Lukașenko de la putere, reforme, democrație, stat de drept. Din acest motiv, nici oamenii nu sunt atrași de această opoziție, care nici nu reușește să vină cu un candiat comun. „Astfel, nu avem alternative puternice și nu este vorba doar despre persoane, ci și despre programe”, explică Vadim.

Recent, Lukașenko și-a demis întregul guvern, o decizie foarte interesantă pentru analiști, care citesc în ea „începutul unei lupte pentru putere”. Mai exact, decizia președintelui belarus trădează o teamă de o „lovitură de palat”.

2. Cum câștigă alegerile un lider autoritar: Oamenii pot vota cum vor ei, dar iese întotdeauna cine trebuie

La primele alegeri, în 1994, Lukașenko a câștigat cu 80% din voturi date în favoarea lui. În 2010, a avut 79,65%, o constanță care sfidează orice precedent electoral din lumea democrată. Alegerile au fost contestate în repetate rânduri și de OSCE, și de alți observatori străini.

Nu există niciun dubiu că Alexandr Lukașenko va câștiga și scrutinul din noiembrie 2015, dat fiind că oamenii se tem să încerce să-l îndepărteze de la putere și că opoziția este foarte fragmentată și slabă. Cum se întâmplă concret? Cum câștigă un dictator alegerile?

Oamenii pot vota cum vor ei, dar iese întotdeauna cine trebuie, explică Vadim Mojeiko. Uneori, speculează expertul, nici măcar nu se numără voturile – se votează, se închid urnele, după care se anunță învingătorul.

„Nu cred că se va schimba ceva, aceste alegeri sunt foarte neinteresante”, punctează Vadim.

La fel ca Vladimir Putin, în 2012, Alexandr Lukașenko nu are mari probleme acum, pentru că nu are adversari pe care să nu îi poată ține departe de alegători.

3. Efectul EuroMaidanului în Belarus: „Vedem cum oamenii din Ucraina au pierdut Crimeea, au un război cu rușii, multe probleme…”

EuroMaidanul din Ucraina a influențat puternic situația din Belarus. „Oamenii au văzut că ucrainenii au înlăturat de la putere un regim nedemocratic, însă ce s-a întâmplat pe urmă? Li s-a schimbat viața în bine? E economia mai bună? Nu. Din Belarus, vedem cum oamenii din Ucraina au pierdut Crimeea, au un război cu rușii, multe probleme”. Dacă ei, în Belarus, sunt „obișnuiți” ca atunci când încearcă să protesteze să fie bătuți de KGB și chiar arestați, ucrainenii nu aveau o asemenea „tradiție”. Chiar și așa, Maidanul s-a sfârșit într-o baie de sânge.

A existat și un sondaj în Belarus – independent, spune Vadim – care a descris efectul de bumerang al Maidanului asupra mentalului belarus: 80% din oameni au spus că nu ar vrea un protest de tipul EuroMaidanului în Belarus. Opoziția, așa apatică și fragmentată cum e ea, îi împinge să iasă în stradă, dar oamenii zic „nu, am văzut noi ce s-a întâmplat pe urmă în Ucraina”, povestește expertul intervievat.

„Oamenii se tem. Am avut niște proteste, de exemplu în urmă cu patru ani, după alegerile prezidențiale. Am avut și noi o versiune belarusă a Maidanului, însă oamenii au ajuns la închisoare. Chiar și acum, unii oameni sunt în continuare în închisoare, până și candidatul la președinție e la închisoare. Așa că oamenii se tem, se tem să se implice în viața politică, în proteste”. Riscului de a ajunge la închisoare i se adaugă cel de a fi dat afară de la locul de muncă.

„Deocamdată, pentru ei e mai comod așa. Și în Belarus va fi ceva, dar pentru câțiva ani și va depinde de evoluția relației cu Rusia”, a explicat pentru gândul Marius Văcărelu, specialist în geopolitică. „Nu se întrevede apariția unor proteste, dar, dacă vor apărea, vor fi extrem de violente”.

FOTO: Kirill Kudryatsev/AFP/Mediafax

4. Relația cu Rusia. Președintele: „Nimeni nu va înlocui Rusia pentru noi”; Cetățeanul: „Nu există o prietenie prea mare între Rusia și Belarus”

Pentru mulți analiști, Belarus nici măcar nu e un stat independent, ci pur și simplu un satelit al Rusiei. Dacă o astfel de interpretare a realităților politice poate fi, totuși, extremă, este corect să spunem că, de la proclamarea independenței, Belarus a avut atâta independență cât a dorit Rusia să aibă. Din 1997, cele două țări formează o uniune statală. Aceasta se traduce, de exemplu, prin liberă circulație (la fel ca în interiorul Uniunii Europene), dar și prin relații economice preferențiale (din nou, ca pe piața unică europeană). Belarușii au foarte multe beneficii de pe urma acestei uniuni – de la faptul că pot merge să studieze sau să muncească în Rusia, la schimburile comerciale și gazul extrem de ieftin pe care li-l livrează Rusia. În schimbul acestor beneficii, însă, Moscova exercită un control foarte puternic asupra Minskului – de unde și eterna pendulare a lui Lukașenko între Rusia și alți aliați pe care încearcă să și-i facă, dând mereu asigurări că nicio altă țară nu poate lua locul Rusiei în relația cu Belarus.

„Nimeni nu va înlocui Rusia pentru noi. Când vorbim cu Vestul, cu UE, cu SUA și cu alte state, le întrebăm dacă pot înlocui Rusia pentru noi. Nu pot. Atunci de vor să ne tragă spre ele? Exemplul Ucrainei ne-a arătat ce iese dintr-o asemenea prietenie”, spunea Lukașenko în parlament, în 15 ianuarie. „Nu există o prietenie prea mare între Rusia și Belarus, au fost tot felul de conflicte comerciale, de spionaj – Putin vs. Lukașenko, Medvedev vs. Lukașenko, Putin vs. Lukașenko din nou. De fapt, e o prietenie foarte proastă”, descrie belarusul intervievat.

Economic și politic, Belarus depinde de Rusia, spune el: „Încercăm să ne modernizăm, să găsim investitori europeni, dar nu este ușor, pentru că mediul de afaceri din Belarus are multe probleme, nu este unul transparent, naționalizările îi sperie pe oamenii de afaceri”.

Peste Uniunea Statală Rusia-Belarus se suprapune acum și Uniunea Eurasiatică, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2015 și având în componența sa Rusia, Belarus, Armenia și Kazahstan. Problema cu regimurile autoritare este că nu pot realiza o integrare precum cea cerută de o uniune suprastală. Acesta este motivul pentru care, într-o astfel de uniune, există multe conflicte, explică tânărul analist intervievat de gândul: „Ba e uniune vamală și nu sunt granițe, ba e uniune, dar fără anumite produse din Belarus. Să fim serioși. Nu e nicio uniune. E o uniune preferențială. În ultimii 20 de ani, am semnat atât de multe acorduri și tratate cu Rusia, ba chiar și de uniune statală. Dar, în realitate, nu funcționează”.

Din anumite puncte de vedere, uniunile – căci deja sunt mai multe – ale Rusiei cu Belarus arată ca UE: „Nu avem granițe, putem merge să muncim în Rusia, să studiem. Singurul lucru care funcționează și pe care îl au în comun cele două uniuni este libertatea de circulație. Altfel, această Uniune Eurasiatică este falsă”, declară Vadim.

„Uniunea asta e o ambiție imperialistă a lui Putin, care, ca mulți politicieni ruși și cetățeni ruși, nu poate accepta prăbușirea Uniunii Sovietice. Încă se luptă cu ideea că Belarus, Georgia, Ucraina, Azerbaijan și altele sunt acum state independente. Pare stupid”. Așa se explică, spune belarusul, și conflictul din estul Ucrainei, și agresivitatea Rusiei în general.

„Nu e doar o chestiune de politică externă, ci și de politică internă, pentru că pentru Putin este important ca rușii să îl vadă drept un lider puternic, un politician bun, care își poate face propria uniune. După criza ucraineană și sancțiunile impuse Rusiei, e foarte important pentru Rusia să își convingă oamenii că nu e izolată și că nu e singură, că are prieteni – Belarus, Armenia, Kazahstan„, mai spune Vadim.

5. Războiul din Ucraina: „Autoritățile rusești cred că Maidanul a fost orchestrat de SUA și de Europa. Din acest motiv, s-au concentrat asupra Crimeii și Donbas-ului”

Anexarea Crimeii și războiul ulterior din estul Ucrainei i-a făcut pe belaruși să se teamă de o eventuală îndepărtare de Rusia. Mai exact, se tem de reacția lui Putin dacă Lukașenko sau succesorul lui ar tăia cordonul ombilical ce încă leagă cele două țări.

„Pe un plan strict personal, mă bucur foarte mult că ucrainenii au reușit să scape de un dictator”, mărturisește belarusul intervievat. „Ca un analist, nu pot să nu constat că, la un an de la începerea EuroMaidanului și mult după încheierea lui, obiectivele nu au fost atinse. Unde sunt marile reforme? Guvernul ucrainean și Petro Poroșenko nu par să fi învățat din lecțiile Georgiei”, remarcă el.

„Sigur că politicile actuale ale Rusiei în raport cu Ucraina sunt foarte proaste, foarte agresive. Par mai degrabă rupte din secolul al 19-lea, nu al 21-lea. Autoritățile rusești cred că Maidanul a fost orchestrat de SUA și de Europa, ei asta gândesc. Nu își pot imagina că el a fost făcut de oameni. Din acest motiv, s-au concentrat asupra Crimeii și Donbas-ului, pe o logică de tipul ‘dacă voi luați vestul Ucrainei, noi luăm estul”. În realitate, nimeni nu a luat vestul Ucrainei, dar așa gândesc autoritățile rusești. Ei nu concep că e pur și simplu imposibil să organizezi din SUA ceva de amploarea Maidanului. Ucrainenii l-au făcut, dar rușii nu o înțeleg”, ne „traduce” Vadim felul în care criza ucraineană și acțiunile lui Putin sunt văzute la Minsk.

CITIȚI AICI PARTEA A DOUA A ACESTEI RADIOGRAFII: 6. Economia și prăbușirea rublei. 7. ONG-urile. 8. Presa. 9. Oamenii

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Reporterul gândul s-a aflat în Ucraina cu ocazia Black Sea NGO Forum 2014 – Kiev, la invitația Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND