Autoritățile din enclava Melilla au dat jos ultima statuie a dictatorului fascist Francisco Franco care se mai afla teritoriul spaniol. Acțiunea a avut loc după ce această măsură a fost supusă votului.
Muncitorii au distrus soclul și au dus statuia, care stătuse la porțile orașului de pe coasta de nord-vest a Africii. Numai partidul de extremă dreaptă Vox din Melilla votase împotriva eliminării acesteia.
Generalul Franco a condus Spania din 1939 până la moartea sa, în 1975. Peste 30.000 de oameni au fost uciși în războiul civil spaniol dintre 1936 și 1939, în urma căruia forțele naționaliste ale lui Franco au învins guvernul republican. Acesta a impus apoi un regim de teroare de stat și spălare a creierului la nivel național prin mass-media controlată și sistemul de învățământ de stat.
Abia în 2007 a fost adoptată o lege a memoriei istorice care prin care se încerca recunoașterea suferinței victimelor care au fost răpuse de regimul lui Franco. Conform acestei legi, simbolurile dictaturii au fost înlăturate treptat, inclusiv alte statui mari din Spaniei.
Elena Fernandez Trevino, membră a Adunării din Melilla, a descris îndepărtarea statuii Franco ca fiind o „zi istorică”. Aceasta a declarat că este „singura statuie dedicată unui dictator aflată încă în sfera publică din Europa”.
Membrii partidului Vox au militat împotriva înlăturării statuii, susținând că statuia – ridicată în 1978 – comemora rolul lui Franco drept comandant al Legiunii Spaniole în războiul din Rif, un conflict pe care Spania l-a avutt în anii 1920 împotriva triburilor Berber din Maroc.
Franco a fost îngropat într-un vast mausoleu numit „Valea celor Căzuți”, chiar la ieșirea din Madrid, alături de zeci de mii de oameni care și-au pierdut viața în războiul civil. Construcția a fost ridicată parțial de prizonierii politici, pe care regimul francist i-a supus muncii forțate și devenise un altar pentru extrema dreaptă. În 2019, rămășițele sale au fost mutate într-un mormânt „normal”. Vicepremierul Carmen Calvo a declarat la vremea respectivă: „Cele peste 30.000 de victime ale ambelor părți vor avea pace și respect”.