Ultima zi a Marii Britanii în Uniunea Europeană/ Ce urmează după Brexit pentru românii din Marea Britanie / Ce se schimbă și ce rămâne la fel

Publicat: 31 01. 2020, 13:42

Marea Britanie, membră a comunității europene din ianuarie 1973, se va retrage oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23:00 (1 februarie, 01:00, ora României, n. red.). Va urma o perioadă de tranziție, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.

Irlanda de Nord va continua să aibă statut special și după perioada de tranziție, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relațiile post-Brexit. Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obțină până la sfârșitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relațiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârșitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relațiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziție post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.

Michel Barnier, negociatorul-șef european pe tema Brexit, a avertizat că există riscul unei întreruperi brutale a relațiilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie. „Prima etapă este finalizată și trebuie să reconstruim totul. La sfârșitul acestui an, dacă nu vom avea un nou acord, nu va mai fi o situație de rutină, nu vor mai fi reglementări. Trebuie să conștientizăm că există riscul de a ajunge la marginea prăpastiei, mai ales în privința relațiilor comerciale”, a avertizat Michel Barnier, potrivit cotidianului Le Figaro.

Uniunea Europeană nu va permite Marii Britanii să beneficieze de avantajele pieței unice europene după Brexit dacă Londra nu va respecta standardele comunitare, a avertizat recent David Sassoli, președintele Parlamentului European. Uniunea Europeană nu va semna niciun acord comercial post-Brexit „prin care Marea Britanie să aibă acces la piața unică europeană, dacă nu va respecta înaltele standarde sociale, ecologice și drepturile în domeniul muncii”, a declarat David Sassoli într-un interviu acordat Funke Mediengruppe. Președintele Parlamentului European a subliniat că Uniunea Europeană intenționează să mențină o cooperare apropiată cu Marea Britanie post-Brexit. Însă avantajele apartenenței la UE„”nu pot exista din afara” Blocului comunitar, a atras atenția el. David Sassoli s-a declarat convins că Parlamentul UE va ratifica proiectul de Acord Brexit, prin care sunt stabilite condițiile retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. „Noi am făcut totul prin acest Acord pentru ca efectele negative să fie limitate cât mai mult. Însă retragerea Marii Britanii din UE este și rămâne o decizie extrem de dureroasă”. Actuala generație credea că procesul integrării europene „ar fi putut continua”. Dar majoritatea alegătorilor britanici „au luat o altă decizie, iar noi o respectăm”, a subliniat David Sassoli.

În afară de problemele comerciale, Marea Britanie riscă să se confrunte cu o criză internă, în condițiile în care politicieni din Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor pledează pentru independență, pe fondul nemulțumirii față de ieșirea țării din Uniunea Europeană. Premierul britanic, Boris Johnson, i-a transmis recent prim-ministrului scoțian, Nicola Sturgeon, că se opune unui nou referendum privind independența Scoției, dar liderul de la Edinburgh a cerut respectarea dorinței scoțienilor. După scrutinul parlamentar britanic, Nicola Sturgeon a declarat că mandatul parlamentar primit de Partidul Național Scoțian (SNP) trebuie respectat. „Am transmis clar că mandatul SNP de a le oferi oamenilor o șansă trebuie respectat, la fel cum se așteaptă și el ca mandatul lui să fie respectat”, a afirmat Nicola Sturgeon. Partidul Național Scoțian (SNP) a obținut 48 de locuri în Camera Comunelor, un fapt fără precedent. Majoritatea locuitorilor Scoției s-au pronunțat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în referendumul britanic privind Brexit din 2016.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon, liderul SNP, insistă ca Scoția să organizeze un nou referendum privind independența față de Marea Britanie, iar rezultatul scrutinului parlamentar britanic arată că scoțienii împărtășesc această dorință. Scoția a organizat în anul 2014 un referendum privind independența față de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoțieni s-au pronunțat atunci împotriva independenței. În contextul Brexit, rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenței.

 

Ce urmează după Brexit pentru românii din Marea Britanie 

Cetățenii români care trăiesc în Marea Britanie pot aplica până în iunie 2021 pentru statutul de rezident, care să le permită să rămână în țară după ieșirea acesteia din Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Procedura este deschisă celor care locuiesc în Marea Britanie de cel puțin cinci ani.

Cei care nu locuiesc de atâția ani în Marea Britanie pot aplica pentru statutul provizoriu de rezident, care le permite să locuiască și să lucreze în țară pe o perioadă de până la cinci ani.

Pentru a fi eligibil, cetățenii trebuie să ajungă în Marea Britanie până la sfârșitul perioadei de tranziție, care se va încheie în decembrie 2020.

Începând din 2021, românii care vin în Marea Britanie ar putea avea nevoie de vize și permis de muncă.

În ceea ce privește mișcarea liberă, aceasta va fi posibilă în perioada de tranziție.

Marea Britanie ar putea introduce rapid, în contextul retragerii din Uniunea Europeană, un sistem de imigrație pe bază de punctaj, după modelul australian, informează postul Sky News și publicația Daily Express.

Peste 435.000 de români din Marea Britanie au aplicat pentru rezidență înainte de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Românii sunt europenii cei mai numeroși din Londra, cu 163.000 de conaționali care locuiesc acolo. Alte două comunități numeroase de români sunt în Birmingham și în estul Angliei.

Brexit: Ce se schimbă și ce rămâne la fel

În materie de putere și în special putere de decizie, deși Regatul Unit rămâne în linii mari membru al cadrului normativ al UE, mai puțin cu numele, britanicii își pierd votul și participarea la întâlnirile de la Bruxelles unde se iau deciziile care decid în mod practic politicile europene pe subiecte ce variază de la servicii financiare până la standardele unei mașini fabricate în Europa.

Totodată, europarlamentarii britanici, în număr de 73, vor înceta să mai participe la lucrările Parlamentului comunitar. Din aceste posturi, 27 vor fi redistribuite (câte unul de țară), iar restul vor fi acordate viitoarelor state membre ale UE. Britanicii nu vor mai avea un reprezentant în Comisia Europeană, executivul UE.

Marea Britanie reprezintă circa 15% din economia UE și este în același timp cel mai mai important investitor în capabilități militare din Uniune, iar Londra este unul din centrele financiare internaționale care alcătuiesc autostrada lumii pentru capital. Economia Regatului Unit însumează aproximativ 2.700 miliarde de dolari în bunuri și servicii create, mult mai mică decât actuala economie a UE de 18.300 miliarde de dolari a UE.

Din punctul de vedere al Bruxelles-ului, rămâne de urmărit cum intenționează premierul Boris Johnson să transforme Regatul Unit după ieșirea din UE, respectiv dacă va încerca să construiască un competitor înafara UE și implicit o alternativă la economia europeană și la capitalele europene pentru investitori.

Populație

Britanicii și cetățenii UE vor continua să beneficieze de dreptul de a trăi și munci ca până acum în țara gazdă până la finalul anului deoarece cele două părți au convenit o perioadă de tranziție care acordă Regatului Unit statutul de membru al UE mai puțin cu numele.

Guvernul britanic a informat că cei aproximativ 3,5 milioane de cetățeni europeni ce trăiesc în Marea Britanie au cel puțin până la finalul lunii decembrie să-și depună actele de rezidență și pentru a-și păstra drepturile.

Johnson a declarat că va introduce un sistem de imigrație pe model australian, bazat pe punctaje, care, spune el, va permite celor talentați și înalt-calificați să intre în țară în timp ce cei fără calificări vor intra cu dificultate.

În ceea ce privește turismul între cele două blocuri, acesta se va desfășura ca până acum pe durata perioadei de tranziție. Pentru următoarele 11 luni, Marea Britanie va continua să urmeze reglementările UE, așadar nu se va produce nicio schimbare privind modalitatea de a călători spre și dinspre Regatul Unit în perioada menționată.

Totuși, populația UE va pierde, pe lângă 15% din dimensiunea economică, și 66 de milioane de cetățeni, iar populația blocului comunitar va scădea la 446 milioane de oameni.

Companii și proceduri vamale

Nici pe acest segment nu vor exista modificări până la finalul lui decembrie 2020 grație perioadei de tranziție. Abia la finalul acesteia autoritățile vamale britanice își vor intra în rol pentru colectarea de tarife.

Totodată, nu vor exista controale vamale la granița cu Republica Irlanda, iar acestea vor fi efectuate în porturi. Autoritățile britanice vor fi responsabile de aplicarea regulilor vamale ale UE în Irlanda de Nord, singurul membru al Regatului Unit pe teritoriul căruia va exista singura graniță terestră cu UE.

Comerț

Imediat ce Marea Britanie va părăsi formal UE, guvernul va putea să demareze negocieri comerciale cu alte țări. Uniunea Europeană, spațiu ce reprezintă aproximativ jumătate din valoarea comerțului Marii Britanii, și Statele Unite sunt principalele ținte ale guvernului Boris Johnson pentru noi acorduri comerciale.

Un subiect controversat pentru discuțiile cu SUA va fi o propunere a britanicilor pentru aplicarea unei taxe pe companiile de tehnologie americane. Totuși, taxa ar putea cădea dacă și americanii renunță la planurile lor ce vizează intrarea companiilor americane în sistemul medical de stat al Regatului Unit.

Capital

Nici regulile care se aplică serviciilor financiare nu vor suferi modificări grație perioadei de tranziție ce acoperă următoarele 11 luni. Toate regulile europene pentru industrie vor continua să se aplice, iar fondurile de investiții și companiile de asigurări britanice vor avea în continuare acces la investitorii din blocul comunitar în această perioadă.

Viitorul accesului în UE pentru sectorul financiar britanic este unul din subiectele care trebuie finalizate în negocieri până la finalul lunii iunie, potrivit calendarului.

Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul UE până la finalul perioadei de tranziție.