Prima pagină » Știri externe » Ultimatumul UE pentru Grecia: aveți trei luni pentru securizarea frontierelor, altfel ieșiți din Schengen

Ultimatumul UE pentru Grecia: aveți trei luni pentru securizarea frontierelor, altfel ieșiți din Schengen

Ultimatumul UE pentru Grecia: aveți trei luni pentru securizarea frontierelor, altfel ieșiți din Schengen
Comisia Europeană a înaintat un proiect de raport care, dacă este aprobat de celelalte membre Schengen, pune Grecia în fața unui ultimatum fără precedent: dacă nu își securizează frontierele în fața fluxului de migranți ilegali, în maximum trei luni, va fi suspendată din zona Schengen, statele vecine impunând control la frontiere.

„Grecia a neglijat în mod grav obligațiile și există deficiențe grave în privința verificărilor la frontierele externe, iar aceste probleme trebuie remediate de autoritățile elene”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene.

Acuzațiile la adresa Greciei vin în urma unei misiuni de monitorizare a UE executată în noiembrie, la granițele Greciei și pe câteva dintre insulele sale, care a constatat deficiențe grave în modul în care autoritățile grecești gestionează fluxul masiv de migranți ilegali și aplică regulile Schengen.

Acest raport va fi supus la vot în cadrul UE și, dacă majoritatea statelor membre Schengen sunt de acord, Comisia va declanșa împotriva Greciei un mecanism prin care îi pune la dispoziție trei luni pentru a se conforma regulilor Schengen, altfel putând fi suspendată din cadrul acestui Acord, iar celelalte state membre putând institui controale la frontiere.

„Nu există o identificare și înregistrare a migranților neregulați. Amprentele nu sunt introduse sistematic în bazele de date, documentele de călătorie nu sunt verificate sistematic pentru autenticitate sau confruntate cu bazele de date de securitate”, a arătat vicepreședintele Dombrovskis care au fost marile deficiențe găsite în Grecia.

Ultimatumul împotriva Greciei este dublat de intenția unor state membre de a prelungi posibilitatea de introducere a controalelor la frontieră până la doi ani, conform The Guardian, ceea ce ar însemna practic suspendarea Acordului Schengen. În ultimele luni, state precum Austria, Ungaria, Germania, Danemarca, Franța, Suedia, dar și Norvegia, care nu face parte din UE, au introdus controalele temporare la frontiere, pe o perioadă de maximum șase luni, cât permite Acordul Schengen în prezent.

Grecia se confruntă cu un aflux masiv de migranți ilegali, în 2015 peste 850.000 intrând prin Grecia, în drum către Vestul Europei. De la începutul anului 2016, alți 44.000 de imigranți au ajuns pe insulele grecești Lesbos, Samos sau Chios, venind din Turcia.

Miercuri, ministrul grec de Externe a arătat că 90% dintre migranții sosiți în ultimul an în Grecia provin din Siria, Irak și Afganistan, ceea ce le-ar da statutul de refugiați. Totuși, Comisia Europeană a arătat că 60% dintre migranții sosiți vin în UE din considerente economice, nu pentru că fug de război sau pentru că au nevoie de protecție, arată The Guardian.

În același timp, UE planifică să ajute Macedonia să își întărească controlul frontierelor, pentru a preveni afluxul de migranți dinspre Grecia. Grecii se opun, pentru că asta ar însemna că migranții rămân izolați în Grecia. 

„Nu este ușor să îi ții în capcană și nu intenționăm să devenim un cimitir de suflete”, a declarat pentru Financial Times ministrul grec al Imigrației, Yiannis Mouzalas.

Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spațiul Uniunii Europene în ultimul an, situație care a generat dispute între statele membre UE și măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spațiului Schengen.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau săptămâna trecută că Uniunea Europeană are la dispoziție două luni pentru a soluționa criza imigrației, altfel există riscul destrămării Spațiului Schengen și zonei euro. La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrup, a afirmat că menținerea spațiului de liberă circulație Schengen este esențială pentru prosperitatea economică a zonei euro.

Ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schäuble, a atras atenția că o eventuală suspendare a Spațiului Schengen va pune în pericol proiectul Uniunii Europene.