Prima pagină » Știri externe » Ultimele momente ale pasagerilor MH17, reconstituite de anchetatori. Ce s-a întâmplat în cele 90 de secunde după ce avionul Malaysia Airlines a fost lovit de o rachetă

Ultimele momente ale pasagerilor MH17, reconstituite de anchetatori. Ce s-a întâmplat în cele 90 de secunde după ce avionul Malaysia Airlines a fost lovit de o rachetă

Ultimele momente ale pasagerilor MH17, reconstituite de anchetatori. Ce s-a întâmplat în cele 90 de secunde după ce avionul Malaysia Airlines a fost lovit de o rachetă
O reconstruire parțială a avionului de linie Malaysia Airlines, din fragmente găsite împăștiate în estul Ucrainei, a dezvăluit marți povestea sângeroasă a ultimelor momente persoanelor de la bord, după ce aeronava a fost lovită de o rachetă de tip sol-aer, relatează AFP în pagina electronică.

Ancheta condusă de către olandezi a conchis că unele dintre cele 298 de persoane care se aflau la bord ar fi putut să știe că urmau să moară, timp de până la 90 de secunde, după ce racheta de tip Buk, de fabricație rusească, a rupt partea stângă a cockpitului.

„Partea din față a avionului a fost pătrunsă de sute de obiecte, cu viteză extrem de mare, provenind de la ogivă”, se arată în raportul publicat marți de către Biroul Olandez pentru Securitate, la capătul celor 15 luni de anchetă.

„Din cauza impactului și a exploziei care i-a urmat, cei trei membri ai echiajului din cockpit au fost omorâți imediat, iar aeronava s-a rupt în aer”, se arată în raport.

Reconstrucția fantomatică a Boeingului 777 – doborât în estul Ucrainei pe 17 iulie 2014, în drum de la Amsterdam spre Kuala Lumpur – a planat cu silueta sa înaltă asupra conferinței de presă convocate pentru prezentarea raportului final.

Reasamblată cu migală, din fragmente de epavă așezate într-un cadru de oțel și plasă de sârmă, partea din față a avionului a dominat hangarul din baza aeriană olandeză în care s-au adunat sute de oameni pentru prezentarea documentului.

Într-un moment pasagerii erau comod așezați în scaune, în momentul următor se prăbușeau spre pământ de la 10,1 kilometri altitudine, potrivit raportului.

„Nu se poate exclude ca unii ocupanți să fi rămas conștienți o vreme în acel un minut-un minut și jumătate cât a durat prăbușirea”, se arată în document.

Fragmentele au fost îmbinate după ce au fost aduse din estul Ucrainei, devastat de război, cu trenul și avionul, la baza aeriană Gilze-Rijen, în Olanda.

Jurnaliști, cărora li s-a permis să se uite mai de aproape, au putut să vadă numeroase găuri în fuzelaj, în zona cabinei piloților, dar și scaunele avariate ale piloților.

„Numărul total al obiectelor (care au lovit) avionul cu viteză extrem de mare a fost cu mult peste 800”, precizează Comisia în raport, conchizând că sunt compatibile cu cele rezultate în urma unei detonări a unei rachete sol-aer de tip Buk, de fabricație rusească.

O ruptură în fuzelaj arată clar cum partea din față a avionului a fost smulsă, după care aeronava s-a rupt în aer, a declarat Tjibbe Joustra, președintele Biroului.

„Este atât de straniu să ma uit la locul exact în care o persoană și-a pierdut viața”, a declarat un jurnalist olandez în timp ce se afla înăuntrul epavei.

Joustra a declarat că secțiunea cozii „probabil s-a prăbușit înaintea secțiunii centrale”, ea conținând motoarele, și că aceasta a „lovit pământul cu susul în jos și a luat foc”.

Au avut loc un „zgomot asurzitor al impactului, o decelerare și o accelerare brutale, o decompresie și s-a format brumă, nivelul de oxigen a scăzut, (era) extrem de frig, (existau) curenți puternici de aer și obiecte zburau în jur”, au conchis anchetatorii.

Unii pasageri au fost răniți grav, ceea ce probabil le-a cauzat moartea.

„Altora, expunerea le-a provocat inconștiența sau o conștiență redusă într-o foarte scurtă perioadă de timp”, potrivit anchetei.

„A fost imposibil să stabilim ora morții ocupanților; s-a stabilit că nu s-a putut supraviețui impactului cu solul”, se mai arată în raport.

Citește și