Ultimii supraviețuitori ai lagărului Treblinka, sub povara amintirilor după 70 de ani: „Dumnezeu trebuie să fi fost în vacanță atunci”

Ultimii supraviețuitori din lagărul Treblinka încă în viață, Kalman Tagiman și Samuel Willenberg, povestesc, într-un documentar care va fi difuzat luni de BBC, coșmarul pe care l-au trăit în urmă cu 70 de ani în locul rămas în istorie drept „fabrica morții”, scrie Daily Mail.

Lagărul de concentrare Treblinka din Polonia a fost deschis în 23 iulie 1942 și, până la sfârșitul acelui an, a devenit locul în care au murit cei mai mulți oameni din istoria cunoscută a omenirii. În zilele cele mai „aglomerate”, erau omorâți 15.000 de evrei.

Se estimează că la Treblinka au ajuns între 800.000 și 1,2 milioane de evrei și romi. Șansele de supraviețuire după primele trei ore erau de 1%. Mai puțin de 70 de evrei au scăpat cu viață din acest lagăr, după ce au evadat în 2 august 1943.

„Era iadul, iadul pur. Un om normal nu își poate imagina cum cineva ar fi putut să supraviețuiască – erau ucigași, ucigași înnăscuți, care omorau pe oricine, fără nicio urmă de remușcare. Era doar moarte. Dumnezeu trebuie să fi fost în vacanță atunci. L-am căutat, dar nu am găsit nimic altceva decât frumosul cer polonez”, povestește, în documentar, Kalman Tagiman.

Kalman Tagiman // FOTO: BBC/Daily Mail

Chiar și după 70 de ani, pe Samuel Willenberg îl chinuie aceeași amintire: momentul în care a găsit hainele surorilor lui mai mici într-un morman de lucruri de-ale celor care au fost gazați în ziua respectivă. „A fost cea mai urâtă zi din viața mea. Chiar și acum plâng când mă gândesc la ea”, mărturisește Wilenberg.

La fel ca și Tagiman, cu care a rămas prieten pentru tot restul vieții, Samuel Willenberg trăiește acum în Israel. Ambii aveau doar 19 ani când au ajuns la Treblinka și ambii au vrut să vorbească pentru BBC despre ororile trăite de teamă că, odată ce vor muri ei, oamenii vor uita despre „iadul” de lângă Varșovia.

Treblinka era compusă din două lagăre, Treblinka I și Treblinka II. În primul dintre ele, erau duși bărbații considerați mai rezistenți, pentru muncă forțată. Treblinka II, pe de altă parte, era locul unde sutele de mii de evrei și romi au fost gazați sau împușcați. Copiii neînsoțiți, răniții și aceia care erau prea slăbiți pentru a merge până la una din cele zece camere de gazare erau duși la „Spital” – de fapt, o colibă cu steagul Crucii Roșii pe ea. Înăuntru, toate aceste persoane erau împușcate în ceafă și aruncate în gropi comune.

Când își amintesc de zilele în care au fost sclavii naziștilor de la Treblinka, Willenberg și Tagiman spun că nu era clipă fără noi orori. Când sortau lucrurile victimelor, cei doi bărbați își amintesc că găseau, printre haine și alte obiecte personale, nou-născuți încă în viață, pe care naziștii îi ardeau de vii.

Samuel Willenberg // FOTO: BBC/Daily Mail

După înfrângerea suferită în februarie ’43 în fața rușilor, la Stalingrad, naziștii au distrus, la ordinul lui Himmler, lagărul de la Treblinka și au construit o fermă în locul ei, cu scopul de a ascunde genocidul care a avut loc aici. Sclavii au dezgropat aproximativ 750.000 de cadavre, pe care li s-a ordonat să le ardă, ca să nu existe dovezi despre existența lor, potrivit supraviețuitorilor.

Tocmai pentru că dovezile materiale despre existența lagărului de la Treblinka sunt puține, iar supraviețuitorii și mai puțini, cei care neagă Holocaustul susțin că Treblinka nu a fost mai mult decât un loc de tranzit pentru evrei.

Cu toate acestea, chiar dacă puține, dovezile există. Anul acesta, spre exemplu, un expert britanic pe nume Caroline Sturdy Colls a reușit să găsească, datorită unor radare speciale, gropile comune în care au fost aruncați evreii la Treblinka.

În 1960, Kalman Tagiman a fost unul dintre martorii din procesul lui Adfolf Eichman și a povestit, cu „arhitectul Holocaustului” în față, coșmarul de la Treblinka, precum și evadarea din acest lagăr. Ulterior, Eichman a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității și a fost spânzurat în 1962.

Cât despre Samuel Willenberg, acesta a ales să își lase amintirile posterității prin desenele sale și diferite sculpturi inspirate din ce a trăit în „fabrica morții”, mai scrie Daily Mail.