Ultimul mesaj trimis de James Foley: „Momentele petrecute alături de familie și prieteni mi-au umplut sufletul de fericire”
Jurnalistul american James Foley, răpit în 2012 în Siria și decapitat de gruparea Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), a reușit să trimită în iunie o scrisoare părinților săi, cu ajutorul unui coleg de captivitate, care a memorat mesajul, relatează postul de televiziune ABC News, în pagina online.
Potrivit ABC News, toate scrisorile pe care James Foley le-a scris în timpul captivității pentru a le trimite familiei au fost confiscate de insurgenții islamiști din SIIL. La sfârșitul lunii iunie, jurnalistul a rugat însă un alt ostatic al islamiștilor, care urma să fie eliberat, să memoreze mesajul. La scurt timp după eliberare, ostaticul a sunat-o pe mama jurnalistului și i-a reprodus scrisoarea.
Familia jurnalistului a dat publicității textul într-un mesaj postat pe Facebook. În acest mesaj, jurnalistul american afirma că momentele speciale petrecute alături de familie l-au ajutat să depășească perioada de captivitate.
„Momentele petrecute alături de familie și prieteni mi-au umplut sufletul de fericire”, a afirmat jurnalistul în mesajul transmis familiei.
Gruparea sunnită Stat Islamic a revendicat la 20 august executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă față de raidurile aeriene americane în Irak. Insurgenții islamiști au difuzat pe Internet o înregistrare video care prezintă decapitarea jurnalistului american. James Foley, în vârstă de 40 de ani, era un jurnalist experimentat, relatând despre conflictul din Libia și despre cel din Siria.
James Foley a colaborat cu publicația Global Post, cu Agenția France-Presse și alte instituții media.