Un al cincilea satelit al planetei pitice Pluto, descoperit cu ajutorul telescopului Hubble

Publicat: 12 07. 2012, 11:34
Actualizat: 03 07. 2013, 23:50

Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului spațial Hubble un al cincilea satelit pe orbita planetei pitice Pluto, au anunțat miercuri cercetătorii de la NASA, citați de AFP.

Acest satelit, vizibil în imaginile furnizate de Hubble ca o pată de lumină, are după câte se pare o formă neregulată, iar diametrul său este cuprins în intervalul 10-25 kilometri.

Satelitul se află pe o orbită circulară de 95.000 de kilometri în diametru în jurul lui Pluto.

„Sateliții lui Pluto se află pe orbite de mărimi diferite, care par să se potrivească perfect unele în altele, semănând puțin cu păpușile rusești”, a declarat mark Showalter de la Institutul SETI, coordonatorul echipei care a făcut descoperirea.

Astronomii sunt intrigați de faptul că o planetă atât de mică cum este Pluto poate avea un sistem atât de complex de sateliți naturali.

Descoperirea noului satelit – denumit provizoriu P5 – furnizează indicii suplimentare despre felul în care s-au format și evoluat Pluto și sateliții săi.

Potrivit celei mai uzitate teorii, acești sateliți ar reprezenta rezultatul unei coliziuni care s-a produs în urmă cu câteva miliarde de ani între Pluto și un asteroid de mari dimensiuni din centura lui Kuiper, care cuprinde un număr foarte mare de astfel de corpuri.

Charon, cel mai mare dintre sateliții lui Pluto, a fost descoperit în 1978.

În 2006, telescopul Hubble a detectat alți doi sateliți ai acestei planete pitice, Nix și Hydra. În 2011, datele transmise de Hubble au permis savanților să identifice un al patrulea satelit natural al lui Pluto, denumit P4.

Sonda spațială New Horizons lansată de NASA se află în prezent pe drumul spre marginea sistemului nostru solar și urmează să realizeze o survolare, în mare viteză, a planetei pitice Pluto, în 2015.

Sonda New Horizons va transmite astfel spre Terra primele imagini detaliate cu Pluto și sateliții săi.

Astronomii contează în anii viitori pe sistemul de imagistică în infraroșu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spațial James Webb, pentru a realiza o serie de cercetări și mai detaliate, precum compoziția chimică de la suprafața lui Pluto și a sateliților săi, ca și de la suprafața numeroșilor asteroizi care se află în centura lui Kuiper.

Inițial considerată planeta cea mai îndepărtată de Soare, Pluto a fost clasată în categoria „planetelor pitice” de către Uniunea Internațională a Astronomilor, în 2006, reducând astfel la opt numărul planetelor din sistemul nostru solar.