Prima pagină » Știri externe » Un avion de luptă Eurofighter s-a prăbușit în Spania

Un avion de luptă Eurofighter s-a prăbușit în Spania

Un avion de luptă Eurofighter s-a prăbușit în Spania
Un avion de tip Eurofighter s-a prăbușit la aterizarea pe baza de la Moron, anunță surse oficiale, transmite AFP.

Un avion de luptă de tip Eurofighter „s-a prăbușit” luni, la aterizare, la Baza Moron, în apropiere de Sevilia, în sudul Spaniei, a anunțat Ministerul spaniol al Apărării, relatează AFP.

„Un (avion de tip) Eurofighter s-a prăbușit la aterizare, la intrarea pe pistă, la Baza Moron. Era aproximativ ora (locală) 14.15 (15.15, ora României)”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a ministerului, fără să fie în măsură să ofere informații despre soarta pilotului.

Avioanele Eurofighter sunt construite de către Airbus, grupurile britanic BAE Systems și italian Finmeccanica.

La 19 mai, șeful Diviziei pentru Apărare de la Airbus Bernhard Gerwert a declarat că Airbus Group și partenerii săi vor fi nevoiți să înceteze să mai fabrice avioane de Eurofighter, în 2018, în cazul în care nu primesc noi comenzi de export pentru acest avion de luptă.

El a adăugat că negocieri sunt în curs pentru vânzarea de avioane de tip Eurofighter în afara Europei, de exemplu în Qatar, Arabia Saudită, Kuwait și Malaysia.