Un avion de pasageri a derapat și a ieșit de pe pistă, pe un aeroport din Marea Britanie. Anunțul companiei despre starea pasagerilor
Avionul, de tip Embraer 145, decolase din orașul german Frankfurt, iar în momentul aterizării pe aeroportul din Bristol a derapat și a ieșit de pe pistă.
La bordul avionului erau 25 de pasageri și membri ai echipajului. „Niciuna dintre persoanele aflate la bord nu a fost rănită”, a transmis un purtător de cuvânt al aeroportului, citat de BBC News online.
„Toți cei 22 de pasageri și trei membri ai echipajului ai avonului Embraer 145 au fost evacuați; nicio persoană nu a semnalat că este rănită. Serviciile de urgență se aflau la fața locului”, a comunicat compania aeriană BMI.
Autoritățile aeronautice britanice anchetează circumstanțele producerii accidentului.
Zeci de curse aeriene au avut întârzieri în urma incidentului aerian. Pasagerilor din aeroport li s-a transmis că toate cursele vor avea întârzieri din cauza unui „incident”.
Mihai Draghici, mihai.draghici@mediafax.ro