Un avion de pasageri cu o roată pătrată, aterizare fără probleme la Londra

Un avion de pasageri cu o roată pătrată, aterizare fără probleme la Londra
Publicat: 10/05/2016, 22:12

Senzorii avionului Airbus A380-800 au indicat imediat după decolarea de la Hong Kong depresurizarea unei roți a trenului de aterizare.

Piloții au decis continuarea zborului până la Londra, unde avionul a aterizat în siguranță, marți, pe Aeroportul Heathrow.

„Avionul A380, la fel ca multe aeronave comerciale de mari dimensiuni, poate ateriza în perfectă siguranță chiar dacă o anvelopă este depresurizată”, a comunicat compania British Airways.

După aterizare, tehnicienii aeroportului au fost surprinși de forma pătrată a roții depresurizate, publicând imaginile.

„Cauciucul are o formă foarte ciudată, nu am mai văzut până acum așa ceva”, a declarat un purtător de cuvânt al Autorității aeronautice civile din Marea Britanie.

„Anvelopa s-a depresurizat, iar din cauza învârtirii s-au format patru forme simetrice”, a explicat un expert aviatic, Patrick Smith.

Potrivit specialiștilor site-ului Aviation Herald, forma cauciucului este rezultatul depresurizării, diferențelor mari de temperatură și rulajului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Cum arăta Shannen Doherty înainte de a muri: ultimele imagini cu actrița! Avea doar 53...
O greşeală pentru care mulţi şoferi erau iertaţi de poliţie va fi sancţionată cu amenzi...
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
Cod galben de furtuni puternice și GRINDINĂ în jumătate de țară, joi! Caniculă extrema în...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
ASTA înseamnă DACĂ ai coșmaruri noapte de noapte! Este ULUITOR
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare...
Ikea retrage un anumit produs din motive de siguranță. Există riscul de incendiu
Insula Iubirii, sezonul 8, 16 iulie 2024. S-a declanșat haosul după ce ispitele au oferit...
„Ne-am potolit cu furatul” Reciclarea PET-urilor a devenit o afacere profitabilă! Cât câștigă românii pe...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
Medicul actriței Shannen Doherty, mărturii emoționante despre ultimele clipe din viața ei: ”A fost un...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Satyajit Ray, unul dintre cei mai mari cineaști universali