Prima pagină » Știri externe » Un avion s-a PRĂBUȘIT în Bulgaria în timpul unui zbor de antrenament. Piloții au murit pe loc

Un avion s-a PRĂBUȘIT în Bulgaria în timpul unui zbor de antrenament. Piloții au murit pe loc

Un zbor de antrenament pentru pregătirea unui spectacol aviatic s-a transformat în tragedie în Bulgaria. Autoritățile vecine au decretat trei zile naționale de doliu.

Accidentul aviatic s-a petrecut la baza aeriană „Graf Ignatievo”, aflată în sudul țării, în timpul unei manevre complexe executate la joasă altitudine. Cei doi piloți nu au reușit să se catapulteze și au rămas blocați în aeronava aflată în picaj.

Avionul prăbuşit este un Aero L-39 Albatros, de fabricație cehoslovacă, folosit strict pentru zboruri de antrenament. Până în anul 2000, aceste aparate de zbor s-au aflat în dotarea Aviației Române.

„Cei doi piloți erau extrem de bine pregătiți. Maiorul Dimitrov a fost unul dintre cei mai buni piloți de L-39 ai Bulgariei, iar locotenentul Dunkin, un tânăr pilot de mare perspectivă”, declara pentru Novinite, comandantul forţelor aeriene bulgare, generalul Stefan Petrov.

Spectacolul aerian care ar fi trebuit să aibă loc mâine, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea Bulgariei la NATO, a fost anulat. Trei zile de doliu național au fost decretate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an