JAF. Un bărbat a spart un restaurant, închis din cauza COVID-19, și a mâncat și băut timp de patru zile pe săturate. Câte sticle goale de alcool au găsit polițiștii
Patronul unui restaurant din New Haven, Connecticut, SUA, a mers într-un control de rutină, marți, în localul pe care a trebuit să îl închidă din cauza noului coronavirus și nu mică i-a fost mirarea când a găsit în interior un bărbat dormind. Restaurantul, cu specific cubanez, nu mai servea clienți la mese de aprape o lună.
Polițiștii din New Haven chemați la fața locului au descoperit că bărbatul intrase însă de sâmbăta trecută prin efracție în restaurant, pe o fereastră laterală a acestuia, și a mâncat și băut produse în valoare de câteva mii de dolari, inclusiv 70 de sticle de băuturi spirtoase.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din Connecticut, a fost arestat pentru intrarea prin efracție în restaurant, așa cum a anunțat New Haven Police, pe Instagram, relatează Business Insider.
Pe lângă mâncarea, alcoolul și berea consumate în restaurant, bărbatul a reușit să scoată provizii de alcool și alte bunuri din clădire.
Presa de peste Ocean a identificat restaurantul ca fiind Soul de Cuba Cafe, care, potrivit postărilor de pe Facebook, nu mai servea clienții să ia masa în interior din 16 martie, din cauza COVID-19.