Un opozant rus a fost condamnat la Moscova la tratament psihiatric, după ce a participat la protestele violente organizate în mai 2012 împotriva președintelui Vladimir Putin, relatează AFP.
„Tribunalul a decis că Mihail Kosenko trebuie să fie supus unui tratament psihiatric forțat”, a declarat avocatul Valeri Șuhardin.
Kosenko, care ar suferi de o formă ușoară de schizofrenie, a fost găsit vinovat de agresiuni împotriva agenților de poliție, dar instanța a stabilit că nu avea discernământ în momentul comiterii faptelor.