Un bărbat împușcat mortal, descoperit în locuința unei cântărețe cunoscute, câștigătoare a patru premii Grammy și nominalizată la Globul de Aur
Trupul neînsuflețit al unui bărbat, împușcat mortal, a fost descoperit luni în casa pe care cântăreața și actrița Olivia Newton-John o deține în statul american Florida, a anunțat poliția locală, citată de AFP.
Actrița și soțul ei, John Easterling, nu se aflau în vila lor, care are o suprafață de 690 de metri pătrați, în momentul producerii faptelor, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției din Jupiter Inlet Colony, un oraș situat la nord de Palm Beach.
Poliția a fost alertată printr-un apel telefonic efectuat din acea vilă, luni după-amiază. Un ziar local a avansat ipoteza unei sinucideri, însă poliția a refuzat să o confirme.
Bărbatul nu locuia în acea casă și nu era un membru al familiei cântăreței Olivia Newton-John.
Vila, aflată pe o proprietate impresionantă de 14 hectare, a fost construită în 1975, în zona de coastă, și a fost cumpărată de actualii ei proprietari în 2009, pentru suma de 4,1 milioane de dolari.
Olivia Newton-John, născută pe 26 septembrie 1948, este cântăreață, compozitoare și actriță, câștigătoare a patru premii Grammy și nominalizată la premiile Globul de Aur, pentru rolul din filmul „Grease” (1978). Newton-John a fost diagnosticată cu cancer în 1992 și este o susținătoare a campaniilor pentru lupta împotriva cancerului și a celor pentru drepturile animalelor. A fost căsătorită de două ori și are o fiică, Chloe Lattanzi, rezultată din prima căsătorie, cu actorul Matt Lattanzi.