Un bărbat de 25 de ani suferea de o boală gravă, dar dădea vina pe mahmureală când obosea şi avea pielea iritată
Un tânăr britanic, în vârstă de 25 de ani, dădea vina pe mahmureală după o vacanță petrecută alături de prietenii săi în Thailanda, atunci când a simțit stări de oboseală și avea pielea iritată.
Andrew Frost, fost militar, a zburat acasă în iunie 2019, după trei săptămâni petrecute cu prietenii săi. Omul a descoperit că pielea îl mănâncă foarte tare, pe tot corpul și s-a simțit foarte obosit. Însă, se distrase foarte mult în vacanţă, așa că nici nu se gândea la ce urmează.
„În vacanță, consumam alcool și petreceam din greu, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână. Nu exista stat la plajă, nu se vizitau obiective turistice, era doar alcool. Am avut o erupție pe partea dreaptă a brațului, care era ca o erupție cauzată de căldură. Când eram în avionul de întoarcere, le-am spus băieţilor, care mi-au fost colegi de la școală, că simt o mâncărime pe tot corpul. Au spus că nu e nimic în neregulă cu mine și că provine de la alcoolul pe care îl băusem și din cauza soarelui”, a declarat Andrew Frost, citat de Observatornews.ro.
La scurt timp după aterizarea în Marea Britanie, însă, epuizarea lui Andrew a fost atât de mare încât a leșinat. Când a mers la medicul de familie și i-au fost explicate simptomele, a fost sfătuit să ia antihistaminice.
„A crezut că este o reacție alergică, din cauza consumului de alcool”, a explicat Andrew.
Cu toate acestea, două zile mai târziu, când antihistaminicele nu atenuau simptomele, s-a prăbușit din nou în baie, potrivit Mirror.co.uk.
A fost dus de urgență la spital, unde i s-au făcut analize de sânge și o radiografie. În următoarele câteva săptămâni, i s-a făcut și o biopsie la gât.
„Specialistul mi-a cerut să fac o altă radiografie și după aceea am fost dus într-o cameră unde mi s-a spus că ar putea fi cancer pulmonar. Este cel mai rău lucru pe care îl poți auzi și a fost un șoc. Au avut nevoie să folosească un scaun cu rotile pentru a mă împinge în jurul spitalului, în timp ce continuam să tremur”, a mai spus el.
Bărbatul a făcut chimioterapie, timp de mai multe luni
În urma mai multor teste efectuate ulterior, s-a infirmat varianta cancerului pulmonar, dar astfel a aflat că avea limfom non-Hodgkins în stadiul 2, la piept și gât. În august 2019, a fost supus unui tratament dur de chimioterapie de trei luni.
„Mi s-a părut mai ușoară chimioterapia decât pentru mulți oameni. M-a obositt cu adevărat, am fost destul de ursuz și foarte flămând, așa că m-am îngrășat mult. Mi-am pierdut părul, la ultimul tratament”, a afirmat el.
Din fericire, tratamentul bărbatului a fost unul de succes și a fost declarat vindecat în noiembrie 2019, iar după ce și-a terminat tratamentul, și-a întâlnit și iubita actuală, pe Indre, în vârstă de 31 de ani.
Acum, Andrew îndeamnă pe oricine cu simptome neobișnuite sau ciudate să nu-și asume riscuri și să meargă la un consult cât de repede cu putinţă.
CITEȘTE ȘI:
- Studiu. Aspirina ar putea ajuta la tratarea unei forme agresive de cancer de sân
- Avertismentul medicului Tudor Ciuhodaru cu privire la oxidul de etilenă din înghețată și băuturi răcoritoare: „Este extrem de toxic și cancerigen”
- Drama unei familii britanice: Un tată aflat în comă din cauza Covid nu ştie că fiica sa a murit de cancer