Un Boeing 737 Max 8 a aterizat DE URGENȚĂ, după ce a avut probleme la unul din MOTOARE VIDEO
La bordul aeronavei companiei Southwest nu se aflau pasageri, avionul fiind transportat de la aeroportul international din Orlando la Victorville, California, pentru depozitare pe termen scurt, pe timpul suspendării avioanelor de acest tip.
Cu puțin timp înainte de ora 15.00 marti, cei doi piloți de la bord au raportat „problem de performanță la unul dintre motoare, imediat după decolare”, spune compania Southwest Airlines, potrivit CNN.
„Echipajul a urmat protocolul și a aterizat în siguranță, înapoi la aeroport”, adaugă compania.
„Turnul de control, tocmai am pierdut motorul din dreapta, trebuie declarată urgență”, au spus piloții, la scurt timp după decolare.
Flota globală a avionelor Boeing 737 Max a fost suspendată pe perioadă nedeterminată pe 13 martie, în urma celor două prăbușiri din martie 2019 și octombrie 2018.
Nu este clar încă dacă aterizarea de urgență a avut legătură cu problemele deja suspectate. O investigație asupra prăbușirilor se concentrează pe sistemul automat și nu asupra motoarelor.
Aterizarea de urgență nu a afectat traficul aerian, declară un purtător de cuvânt al aeroportului.
Compania Southwest spune că aeronava va fi mutată la depozitul de mentenanță din Orlando pentru investigații. Administrația Federală pentru Aviație a deschis de asemenea o anchetă.