Prima pagină » Știri externe » Un Boeing 787 polonez a aterizat de urgență pe aeroportul din Glasgow

Un Boeing 787 polonez a aterizat de urgență pe aeroportul din Glasgow

Un Boeing 787 polonez a aterizat de urgență pe aeroportul din Glasgow
Un Boeing 787 al companiei poloneze LOT a aterizat de urgență vineri dimineață pe aeroportul din Glasgow, din cauza unei "probleme tehnice", a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului scoțian, citat de AFP.

Avionul, care efectua o cursă între Chicago și Varșovia, „a aterizat fără probleme la ora (locală) 11.45”, (13.45, ora României), a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că toți cei 248 de pasageri au fost debarcați și că avionul era în continuare examinat de serviciile de urgență ale aeroportului.

Acesta nu a oferit detalii despre natura problemei tehnice a aparatului de zbor.

Compania poloneză a precizat într-un comunicat că echipajul a „primit un mesaj generat de sistemul antiincendiu din compartimentul de bagaje”.

„Conform regulilor de securitate, aparatul a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul cel mai apropiat pentru a efectua controale”, a adăugat LOT.

În cursul acestor controale efectuate de pompieri, aceștia „nu au observat foc sau fum. Pasagerii au fost în permanență ținuți la curent de echipaj”, a precizat compania aeriană, care intenționează să folosească alt avion pentru a conduce pasagerii la destinație.

Un purtător de cuvânt al Boeing nu a furnizat alte detalii. „Suntem la curent cu faptul că LOT a trebuit să deturneze un 787 spre Glasgow. Lucrăm cu clientul nostru pentru a evalua situația”, a explicat el.

Intrat în serviciu în 2011, după o întârziere de trei ani, Boeingul 787 a acumulat mai multe probleme tehnice de la lansarea sa.

Incidentele cele mai serioase au avut loc în ianuarie 2013, cu două cazuri grave de supraîncălzire a bateriilor litiu-ion survenite întâi la un avion la Boston, în Statele Unite, apoi în Japonia, în urma cărora un aparat al companiei All Nippon Airways (ANA) a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență.

Autor

Citește și