Un caz suspect de Ebola a fost detectat în Franța
Un singur avion al companiei Air France asigură legătură între aeroportul din Roissy și Guineea. Autoritățile au decis, din precauție, „măsuri pentru dezinfectarea avionului”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Air France.
Cazul suspect de Ebola a fost detectat sâmbătă în cursul primelor controale sanitare instaurate pe teritoriul francez, fiind vorba despre o femeie de aproximativ 40 de ani cu febră. În consecință, „desfășurarea unor verificări impuse de autoritățile sanitare înainte de ora stabilită pentru decolare s-a dovedit incompatibilă cu programul echipajului”, a precizat Air France.
În aceste condiții, cursa a „a fost reprogramată duminică după-amiază de la aeroportul din Roissy”, a adăugat purtătorul de cuvânt. Zborul programat duminică seara cu plecare din Conakry a fost, de asemenea, menținut.
Guineea, unde s-a declanșat în decembrie anul trecut epidemia de Ebola, se află, alături de Liberia și Sierra Leone, printre cele mai afectate trei țări de virus. Febra heomoragică Ebola a provocat cel puțin 4.555 de morți din 9.216 cazuri înregistrate în șapte țări, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).