Un celebru prezentator a murit la vârsta de 66 de ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată

Publicat: 01 09. 2022, 13:54
Actualizat: 01 09. 2022, 13:56
Un celebru prezentator a murit la vârsta de 66 de ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată / Sursa foto: Twitter

Jurnalistul britanic Bill Turnbull, celebru pentru emisiunea „BBC Breakfast”, a murit la vârsta de 66 de ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată, în urmă cu cinci ani. 

„Bill va fi amintit de mulți ca un jurnalist remarcabil care a adus căldură și umor în casele oamenilor. În urma unei lupte împotriva cancerului de prostată, Bill a murit la casa sa din Suffolk, înconjurat de familia sa, miercuri, 31 august”, a transmis familia sa, joi.

„Bill a fost un soț și un tată minunat pentru cei trei copii ai săi; familiei și prietenilor lui le va fi dor de felul în care îi făcea mereu să râdă și de generozitatea și dragostea pe care le-a împărtășit celor din jur”, a continuat mesajul transmis de familie, citat de Heart.

Diagnosticat că boala era în fază terminală

Bill Turnbull a fost diagnosticat cu cancer de prostată în 2017.

Prezentatorul TV a spus că suferea de dureri la picioare, lucru pentru care nu a vrut să-și deranjeze medicul.

În cele din urmă, Bill s-a dus să facă un test de sânge și a aflat că are cancer în stadiu terminal care i se răspândise la oase.

După ce a recunoscut că, dacă s-ar fi fost testat cu câțiva ani înainte, ar fi reușit să se trateze, numărul bărbaților care au fost diagnosticați cu cancer a crescut cu 250%.

Prietenii și colegii i-au adus un ultim omagiu

Susanna Reid, care a găzduit BBC Breakfast alături de Bill, a scris pe Twitter: „Bill a fost cel mai amabil, mai amuzant și mai generos om din echipă. Mă simt norocoasă că am lucrat cu el și m-a învățat totul. Dar mai presus de toate, el a fost devotat familiei sale. Ne va fi atât de dor de tine.”

Piers Morgan a postat pe Twitter: „RIP Bill Turnbull, 66 de ani. Unul dintre cei mai buni prezentori din Marea Britanie și un bărbat atât de inteligent, amuzant, cald și generos. S-a luptat cu boala cu stoicism, curaj și umor. Bill a făcut ca prezentarea TV în direct să pară atât de ușoară, acesta a fost marele lui talent. O veste atât de tristă”.

Louise Minchin a scris online: „Trimit dragostea și gândurile mele familiei minunatului meu prieten Bill Turnbull. A fost un jurnalist genial, dornic pentru acuratețe, pasionat de @BBCBreakfast și un jucător de echipă extrem de amabil. Mai ales a fost foarte amuzant”.