Un chinez bolnav mintal este ținut închis într-o cușcă de 11 ani

Publicat: 28 05. 2013, 11:35
Actualizat: 03 07. 2013, 19:30

Un chinez suferind de o boală mintală este închis într-o cușcă de 11 ani de către propria familie, după ce a ucis în bătaie un adolescent, a anunțat luni un cotidian chinez, care a publicat o fotografie cu acesta, aflat în spatele gratiilor, relatează AFP. 

Wu Yuanhong, în vârstă de 42 de ani, este arătat așezat pe pături, cu picioarele legate de un lanț greu și îmbrăcat în lenjerie de corp.

Bărbatul a fost diagnosticat cu schizofrenie la vârsta de 15 ani, potrivit cotidianului Xinxi Ribao, care adaugă că acesta a lovit și ucis un băiat în vârstă de 13 ani în 2001.

În anul următor, autoritățile din provincia Jiangxi (sud-est) l-au eliberat, neconsiderându-l respnsabil pentru faptele sale, pe fondul bolii.

Bolnavul a fost atunci încătușat, însă pentru că se plimba prin sat (Ruichang), unde îi „speria” pe locuitori, mama sa i-a construit o primă cușcă din care a reușit să evadeze.

Familia i-a construit apoi o structură mai solidă. „Fiul meu este nebun și a ucis în bătaie o persoană, mi-a fost greu să îl închid cu propriile mele mâini într-o cușcă, era ca și cum ai primi lovituri de cuțit”, își amintește mama sa, Wang Muxiang, citată de cotidian.

Numeroși bolnavi mintal nu primesc un tratament adecvat în China, din cauza absenței mijloacelor și personalului calificat, îndeosebi în mediul rural.

În 2010, această țară cu peste 1,3 miliarde de locuitori număra doar 20.000 de psihiatri, potrivit unei cifre din partea ministerului Sănătății, citată de cotidianul China Daily.

Autoritățile estimează numărul persoanelor afectate de boli mentale grave undeva în jur de 16 milioane de persoane în China.