Un chinez și un iranian au fost inculpați în SUA pentru tentativă de vânzare de material nuclear Iranului. „Dumneavoastră, precum și eu, știm că acest material este periculos”

Publicat: 14 07. 2012, 11:28
Actualizat: 14 07. 2012, 11:33

Un chinez și un iranian, acuzați că au încercat să exporte ilegal material american cu scopul de a ajuta Iranul să îmbogățească uraniu, au fost inculpați vineri de către justiția americană, anunță surse oficiale, relatează AFP.

Cetățeanul iranian este acuzat totodată că a încercat să exporte material radioactiv din Statele Unite către clienți din Iran, potrivit actului de acuzare dat publicității de către Departamentul Justiției.

Materialele pe care cei doi au încercat să le procure pentru a le exporta în Iran cuprindeau aliaje de aluminiu și spectrometre de masă folosite la construirea de centrifuge pe gaz care se folosesc la îmbogățirea uraniului.

Iranianul, Parviz Khaki, care este supranumit și „Martin”, are vârsta de 43 de ani. El a fost arestat în luna mai, în Filipine, la cererea Statelor Unite. Acuzatul chinez, Yi Zongcheng, încă nu a fost prins de poliție. Amândoi sunt pasibili de câteva zeci de ani de închisoare, în cazul în care sunt găsiți vinovați.

În decembrie 2008, Parviz Khaki a luat legătura cu un furnizor chinez căruia i-a comandat 20 de tone de oțelspecial, foarte rezistent, folosit în centrifugele pe gaz care sunt dolosite la îmbogățirea uraniului.

El a specificat că acest oțel trebuie să fie produs în Statele Unite, deoarece clienții săi din Iran consideră că aliajele provenite din China au o proastă calitate, potrivit textului acuzării.

Khaki a luat legătura apoi cu Yi Zongcheng, în ideea de a cumpăra cele 20 de tone de oțel. Yi avea contacte cu o companie americană care producea acest material special.

În martie 2009, Khaki a luat legătura și cu un agent american sub acoperire, care se prezenta drept un afacerist ce exporta ilegal mărfuri americane.

„Dumneavoastră, precum și eu, știm că acest material este periculos”, i-a spus Khaki agentului federal, menționând că scopul lui final era de a câștiga bani.

Actul de acuzare subliniază că Iranul a încercat de asemenea să obțină materiale radioactive din Statele Unite, potrivit agentului sub acoperire.

„Actul de acuzație, făcut public astăzi (vineri), scoate în evidență filierele de aprovizionare ilegale din Iran, precum și importanța care trebuie să o acordăm încercării de a împiedica această țară să folosească material nuclear american”, a declarat adjunctul procurorului general pentru Securitatea Națională, Lisa Monaco.