Un comisariat de poliție din estul Ucrainei a fost ocupat de militanți proruși

Publicat: 12 04. 2014, 11:22
Actualizat: 29 03. 2019, 11:34

„Persoane înarmate au ocupat un comisariat din Slaviansk. Reacția va fi foarte puternică”, a avertizat Avakov.

„Aceasta este diferența între protestatari și teroriști”, a continuat el.

Slaviansk are aproximativ 100.000 de locuitori și este situat în provincia Donețk, în apropierea frontierei cu Rusia.

„Forțele speciale au fost trimise la Slaviansk”, a adăugat ministrul.

Militanți proruși ocupă de o săptămână clădiri publice din orașele Donețk și Lugansk.