Un contract ruso-canadian în domeniul aeronautic, amenințat de sancțiunile împotriva Moscovei
Referendumul de duminică din Crimeea și escaladarea tensiunilor între statele din cadrul G7 și Rusia cu sancțiuni țintite au „avut drept efect încetinirea discuțiilor”, a anunțat Guy Hachey, directorul diviziei de aeronautică a constructorului Bombardier, citat în cotidianul La Presse vineri.
În vara anului 2013, Bombardier a semnat o scrisoare de intenție cu Rostec și cu două firme de leasing pentru vânzarea a 100 de avioane de tip Q400 și a unor turbopropulsoare de 70 și 80 de locuri, în valoare de 3,4 miliarde de dolari potrivit prețului de catalog.
Însă capitolul cel mai important și pe termen lung al contractului prevede construirea unei fabrici de asamblare a acestui avion în regiunea Ulianovsk, pe Volga. În prezent, avioanele de tip Q400 sunt asamblate într-o fabrică a grupului Bombardier din provincia canadiană Ontario.
Canada a adoptat, la fel ca aliații săi americani și europeni, sancțiuni economice și interdicții de călătorie împotriva unor oficiali ruși de rang înalt implicați în criza ucraineană.
Vineri, înainte de a pleca în Ucraina, premierul canadian Stephen Harper a publicat o listă cu alți 14 oficiali ruși vizați de aceste sancțiuni.
Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro