Un convoi de 280 de camioane rusești cu ajutor umanitar se îndreaptă spre Ucraina. Kievul: Orice ajutor trebuie dat doar în cadrul unei misiuni internaționale
„Convoiul de camioane va transporta către locuitorii din estul Ucrainei aproximativ 2.000 de tone de ajutoare umanitare, colectate în orașul Moscova și în regiunea Moscovei”, au afirmat sursele citate.
Printre produsele transportate se numără 400 de tone de cereale, 100 de tone de zahăr, 62 de tone de alimente pentru copii, 54 de tone de aparate medicale și medicamente și 12.000 de saci de dormit.
Niciun oficial rus contactat de AFP nu a comentat această informație imediat. Administrația de la Kiev a dat asigurări că orice ajutor umanitar rus va fi oferit exclusiv în cadrul unei misiuni internaționale. „Nu așteptăm niciun convoi umanitar, de nicio natură. Președintele Ucrainei s-a pronunțat în favoarea unui ajutor internațional pentru populația din Lugansk, dar cu participarea Uniunii Europene, a Statelor Unite, Germaniei și altor parteneri. Rusia poate lua parte, dar cu respectarea reglementărilor internaționale, sub egida Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, a explicat Valeri Ceali, adjunctul șefului Administrației prezidențiale de la Kiev.
Situația este extrem de tensionată, iar oficialii NATO se tem că o invazie militară a Rusiei în Ucraina este „foarte probabilă”.
Purtătorul de cuvânt al Președinției ruse a anunțat, luni seara, că Rusia va trimite un convoi umanitar în estul Ucrainei, fără escortă militară.
„Principiul acestui transport umanitar face obiectul unui acord cu partea ucraineană”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Administrația de la Kiev a dat asigurări că orice ajutor umanitar rus va fi oferit în cadrul unei misiuni internaționale. „Nu așteptăm niciun convoi umanitar, de nicio natură. Președintele Ucrainei s-a pronunțat în favoarea unui ajutor internațional pentru populația din Lugansk, dar cu participarea Uniunii Europene, a Statelor Unite, Germaniei și altor parteneri. Rusia poate lua parte, dar cu respectarea reglementărilor internaționale, sub egida Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, a explicat Valeri Ceali, adjunctul șefului Administrației prezidențiale de la Kiev.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro