Richard Cook, în vârstă de 40 de ani a primit o pedeapsă cu închisoare de cinci luni, după ce și-a supus fosta parteneră la tratamnete inhumane. Bărbatul a forțat-o pe femeie să bea șapte căni cu apă din vasul de toaletă, după ce, potrivit victimei, ar fi pulverizat cu soluție de curățare, scrie The Mirror.
În alte situații, bărbatul o obliga pe femeie să stea cu mâinile sus în colțul unei camere, în timp ce acesta o lovea cu bestialitate.
Altă dată, bărbatul și-a lovit partenera cu telefonul în față, până i-a învinețit ochiul.
În instanță femeia a povestit cum se simțea obligată să accepte toate tratamentele înjositoare, pentru că, în caz contrar, bărbatul ar fi omotât-o.
Pentru faptele sale, potrivit legii, bărbatul dependent de heroină, care și-a abuzat partenera, ar fi putut primi cel mult șase luni de închisoare.
„Din păcate puterile mele sunt limitate. Ar fi meritat o pedeapsă mai mare”, a declarat judecătorul Simon Hickey.