Un deținut care a candidat în West Virginia împotriva lui Obama a obținut 41 la sută din voturi
Un deținut care a candidat marți împotriva președintelui Barack Obama în statul West Virginia la alegerile primare democrate a câștigat 41 la sută din voturi, relatează BBC News Online.
Deși calea lui Obama către nominalizarea partidului pentru a candida la un al doilea mandat prezidențial este mai mult decât asigurată, rezultatele acestor alegeri subliniază lipsa lui de popularitate în acest stat.
Deținutul Keith Judd a câștigat 41 la sută din voturi, în timp ce Obama a obținut 59 la sută în acest stat în care a pierdut alegerile generale în 2008. Totodată, în ianuarie, el înregistra o rată de aprobare de doar 33 la sută în West Virginia. Politicile privind energia ale administrației Obama au nemulțumit profund puternica industrie de cărbune din acest stat.
Keith Judd
Judd a putut participa la alegeri completând un formular și plătind o taxă de 2.500 de dolari, a declarat un purtător de cuvânt al statului. El se află în închisoarea federală din Texarkana după ce a fost condamnat pentru șantaj, în urma unor amenințări adresate Universității din New Mexico în 1999.