Un deținut român a fost omorât în bătaie de doi polițiști ungari
Un bărbat care a murit din cauza rănilor după ce a fost bătut de doi ofițeri de poliție luni, la Izsak, în sud-estul Ungariei, este un cetățean român rezident în Ungaria, a anunțat miercuri Geza Fazekas, un purtător de cuvânt al Procuraturii, relatează MTI.
Fazekas a declarat că cei doi polițiști sunt suspectați că l-au bătut pe român timp de două ore, într-un post de poliție, și că personalul ambulanței chemat la fața locului nu a putut să îl resuscite.
Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat la Orgovany, fiind suspectat că a furat o drujbă, porivit MTI, care nu precizează numele acestuia.
Șeful poliției ungare Karoly Papp s-a declarat „consternat” și a catalogat acest eveniment ca „inaceptabil, de neprmis, intolerabil”, dar a refuat să dezvăluie detalii suplimentare, adăugând că o anchetă penală este în curs.
Papp a adăugat că cei doi suspecți au fost demiși marți, iar doi dintre superiorii lor la nivel local au fost suspendați din funcție. Cei doi suspecți au fost arestați miercuri.
Un purtător de cuvânt al procuraturii din ținutul Bacs-Kiskun a declarat miercuri pentru MTI că victimei i-au fost aplicate lovituri „pe tot corpul” de către suspecți.