Un elvețian angajat al Crucii Roșii a fost ucis la Donețk
O echipă a Agenției France-Presse a văzut corpul angajatului Crucii Roșii în fața sediului organizației umanitare internaționale.
„Victima este un bărbat din Geneva care făcea parte din misiunea locală a Crucii Rușii”, a declarat Andrei Livcenko, membru al echipelor locale de intervenție.
Centrul orașului Donețk a fost vizat joi de un atac cu obuze, unele proiectile căzând într-un centru comercial, a anunțat Primăria orașului aflat sub controlul insurgenților proruși. Este vorba de primul incident de acest fel produs la Donețk după acordul de încetare a focului din 5 septembrie.
Cel puțin zece persoane au murit miercuri în confruntările armate produse în suburbii ale orașului Donețk, în principal în zona aeroportului. Primăria a precizat că atacul cu obuze a avut loc joi în jurul orei 18.00. Mai multe proiectile au căzut în centrul orașului, inclusiv într-un centru comercial și într-un depou de autobuze.