Prima pagină » Știri externe » Un europarlamentar român anunță că a discutat cu parlamentari olandezi care se opun intrării României în Schengen. Victor Negrescu: ”Cred că lucrurile sunt pe o cale mai bună”

Un europarlamentar român anunță că a discutat cu parlamentari olandezi care se opun intrării României în Schengen. Victor Negrescu: ”Cred că lucrurile sunt pe o cale mai bună”

Un europarlamentar român anunță că a discutat cu parlamentari olandezi care se opun intrării României în Schengen. Victor Negrescu: ”Cred că lucrurile sunt pe o cale mai bună”

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunță că a vorbit cu parlamentari ai Olandei care s-au opus aderării României la Schengen și transmite un mesaj optimist cu aproape trei săptămâni înaintea votului decisiv din Cosiliul JAI.

„În această săptămână, am continuat discuțiile directe cu parlamentarii din Olanda cu privire la aderarea României la spațiul Schengen. M-am axat, în principal, pe dialogul cu membrii Comisiei de Afaceri Europene şi am discutat cu Jeroen van Wijngaarden (VVD), cel care a inițiat rezoluția împotriva extinderii spațiului Schengen, şi cu Sjoerd Sjoerdsma (D66), un deputat care cunoaşte bine România şi care doreşte să inițieze o nouă rezoluție de sprijin pentru țara noastră. Ambele întâlniri au fost constructive şi mi-au permis să ofer argumente în favoarea aderării României la zona de liberă circulație, insistând pentru un vot anul acesta. Cred că după aceste discuții lucrurile sunt pe o cale mai bună şi, în contextul unui raport pozitiv al noii comisii de evaluare, avem şanse reale să fim sprijiniți de Parlamentul olandez”, a scris eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, pe Facebook.

De asemenea, europarlamentarul român mai spune că va merge din nou la Haga, peste o săptămână, pentru a avea întâlniri cu parlamentarii olandezi.

”Nu este prima dată când mă implic în astfel de demersuri. În luna martie, am fost în Regatul Țărilor de Jos şi voi merge din nou la Haga, peste o săptămână, pentru a avea întâlniri cu parlamentarii olandezi. De asemenea, am menținut dialogul cu deputați din alte state membre, pentru a preîntâmpina apariția unor noi inadvertențe de comunicare pe această temă.
Continuăm campania #RomâniiMerităÎnSchengen şi acțiunile directe pentru realizarea acestui obiectiv central pentru România”, mai scrie Negrescu.

Pe 8 decembrie, Consiliul JAI trebuie să dea un vot în privința integrării României, Bulgariei și Croației în Schengen. Decizia se ia cu unanimitate.

Până acum, Olanda a spus în mai multe rânduri că nu este de acord cu accederea României în Schengen, iar o comisie din Parlamentul Suediei a respins propunerea de susținere a candidaturilor celor trei țări făcută de Guvernul de la Stockholm. Și ministrul de Interne al Austriei a declarat că se opune extinderii spațiului Schengen care este în acest moment „disfuncțional”.

 

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și