Un expert din cadrul Deutsche Bank avertizează asupra riscurilor FINANCIARE asociate crizelor geopolitice /”Ne așteptăm să persiste volatilitatea”
Grupul bancar Deutsche Bank se așteaptă ca, în pofida calmului aparent de pe burse, să persiste ”volatilitatea” pe piețele financiare internaționale, din cauza incertitudinii asociate crizelor politice.
Calmul a revenit pe Wall Street în condițiile în care bursele americane au reintrat pe creștere în ultimele zile, dar un membru al conducerii grupului bancar Deutsche Bank le recomandă investitorilor să își protejeze portofoliile de viitoare vânzări masive de active.
”Ne așteptăm să persiste volatilitatea la niveluri mari, din cauza factorilor sezonieri și a modificărilor de pe piețele financiare”, afirmă Christian Nolting, directorul Deutsche Bank responsabil de Investiții Internaționale, citat de grupul media Bloomberg.
La prima vedere, piețele financiare par să se fi stabilizat după fluctuațiile produse în ultimele săptămâni, pe fondul speculațiilor că Rezerva Federală (Fed) va putea efectua în septembrie manevra anticipată de a reduce dobânzile.
Bursa S&P 500 a fost pe creștere joi, iar barometrul Wall Street privind volatilitatea (Cboe) s-a stabilizat. Cu toate acestea, investitorii rămân prudenți, în contextul în care bursele de mărfuri transmit unele semnale de avertisment, din cauza riscurilor geopolitice.
”Escaladarea riscurilor geopolitice ar putea conduce la noi vârfuri ale volatilității. Noi avem strategii specifice, cu marje de risc, pentru a proteja expunerea activelor”, a subliniat Christian Nolting.
În afara riscurilor conflictelor militare, piețele au devenit foarte sensibile la semnalele scăderii economice, pe fondul temerilor că Fed, instituția bancară centrală din SUA, a așteptat prea mult până la reducerea dobânzilor.
”Cel mai mare risc este cel pentru care investitorii nu se pregătesc. În afara riscurilor geopolitice, sigur că urmărim și piețele energiei, deteriorarea situației fiscale în multe țări și potențialele implicații asupra obligațiunilor. Pe radarul nostru rămân desigur și riscuri macroeconomice, precum inflația și afectarea creșterii”, a explicat Christian Nolting.
Anterior, Sergio Ermotti, directorul companiei multinaționale de investiții UBS Group, a avertizat că fluctuațiile produse recent pe bursele internaționale, generate de vânzările masive de active pe fondul preocupărilor privind starea economiei SUA și în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, semnalează o anumită ”fragilitate” a sistemului economic internațional.
”Dacă observăm magnitudinea mișcărilor de pe burse, acest lucru ar trebui să îi facă pe oameni să se gândească atent la diversificare și la domeniile în care investesc banii. Ideea că am refăcut totul într-o săptămână sau două nu poate fi un indiciu că sunt probleme temporare, din punctul meu de vedere, trebuie să ne gândim că probabil este un semn referitor la anumite elemente de fragilitate în sistem”, a declarat Sergio Ermotti miercuri.
Foto: Profimedia
Citește și: