Prima pagină » Știri externe » Un fost dictator încearcă să revină pe scena politică. „Cu voia lui Allah, victoria este un viitor foarte luminos care ne așteaptă”

Un fost dictator încearcă să revină pe scena politică. „Cu voia lui Allah, victoria este un viitor foarte luminos care ne așteaptă”

Fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a lansat o campanie politică înaintea alegerilor parlamentare din februarie, în ceea ce s-ar putea dovedi o provocare la adresa moderaților din spatele acordului istoric în dosarul nuclear încheiat luna trecută, relatează AP în pagina electronică.

Puțini se așteaptă la o reeditare a victoriei surprinzătoare a lui Ahmadinejad din alegerile din 2005, începutul unei președinții de opt ani, marcate de o confruntare cu Occidentul, o retorică incendiară cu Israelul și refuzul compromisului cu privire la programul nuclear iranian controversat. Mulți foști aliați s-au întors împotriva lui Ahmadinejad, iar doi dintre foștii săi vicepreședinți au fost încarcerați pentru corupție.

Însă fostul președinte populist s-ar bucura de o susținere puternică în mediul rural și ar putea fi considerat de către liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, o contrapondere față de reformatori, care au încercat să inverseze moștenirea conflictuală a lui Ahmadinejad după alegerea în urmă cu doi ani a lui Hassan Rohani, un moderat, în funcția de președinte.

Ahmadinejad, în vârstă de 58 de ani, a rupt tăcerea pe care o păstrează de doi ani la un miting al susținătorilor săi, joi, promițând să „redefinească idealurile revoluționare” enunțate de liderul Revoluției islamice din 1979, ayatollahul Ruhollah Khomeini.

„Cu voia lui Allah, victoria este un viitor foarte luminos care ne așteaptă. Dar ne vom confrunta cu piedici și obstacole satanice în cale”, a declarat el în fața a aproximativ 400 de susținători, la Teheran. „Nu trebuie să uităm că Statele Unite sunt inamicul nostru”, a subliniat el.

Fostul președinte și-a îndemnat susținătorii „să acționeze cu energie în provincii”. El este popular în rândul săracilor din mediul rural, după ce Guvernul său a dat bani în numerar, lunar, după ce a tăiat subvențiile la hrană și energie, și din cauza condamnării capitalismului și nedreptății. Cât a fost la putere a primit mii de scrisori zilnic de la iranieni obișnuiți, iar la începutul săptămânii trecute oameni au făcut coadă la poarta reședinței sale din Teheran pentru a-i cere să-i ajute.

Însă mulți iranieni din clasa de mijloc, inclusiv în micile orașe, dau vina pentru impunerea sancțiunilor internaționale paralizante în legătură cu programul nuclear iranian pe retorica sa antioccidentală bombastică. Iar actualul Guvern se află într-un proces de scoatere a milioane de iranieni bogați de pe listele pentru acordarea de ajutoare sociale, pentru a mai ușura o criză bugetară provocată în parte de sancțiuni și scăderea prețului petrolului.

Ahmadinejad nu a comentat pe tema acordului în dosarul nuclear, prin care vor fi anulate sancțiuni internaționale dureroase în schimbul limitării activităților nucleare iraniene. El nu poate face mare lucru pentru a deraia acordul, mai ales dacă acesta este susținut de liderul suprem. Însă o susținere puternică a lui Ahmadinejad în alegerile din februarie ar putea afecta o apropiere a Iranului de Statele Unite și să pregătească terenul pentru o eventuală revenire a acestuia la președinție.

Cariera politică a lui Ahmadinejad s-a încheiat, însă „ahmadinejadismul” – modul în care acesta a amestecat populismul economic și o politică externă belicoasă – rămâne o „amenințare la adresa țării”, apreciază Sadeq Kharrazi un fost adjunct al ministrului de Externe.

În lipsa unor sondaje de opinie de încredere, este imposibil ca nivelul susținerii de care se bucură Ahmadinejad să fie cunoscut. Orice revenire a acestuia în politică depinde de Khamenei care, împreună cu o mână de oameni pe care i-a numit în funcții, selectează candidații în alegerile parlamentare și prezidențiale.

Citește și