Un fost director de dezvoltare al GDF Suez în România a fost răpit în Camerun

Publicat: 20 02. 2013, 16:38
Actualizat: 19 06. 2014, 09:41

Un fost director de dezvoltare al GDF Suez în România, Tanguy Moulin-Fournier, a fost răpit împreună cu soția și cei patru copii ai lor în capitala Camerunului, Yaoundé, unde se stabilise cu serviciul de doi ani, relatează Le Parisien, în ediția electronică.

Camerunul a confirmat că răpitorii și ostaticii sunt în Nigeria.

Originar dintr-o familie din departamentul Yvelines (centru), Tanguy Moulin-Fournier a crescut în străinătate, în Italia și Rusia. Absolvind o școală de administrație la Lyon, el a ales să urmeze o carieră internațională și s-a angajat pentru prima dată în Cehia. Apoi a lucrat pentru GDF Suez în România.

Cât timp a stat în România, o publicație locală i-a făcut portretul, care dezvăluie că directorul de dezvoltare preferă sarmalele, mămăliguța și romanul „Un veac de singurătate”, scris de Gabriel Garcia Marquez.

Pasionat de culturi străine și călătorii, Tanguy Moulin-Fournier a considerat întotdeauna o onoare să învețe limba țărilor în care a trăit. „Este o politețe”, spunea în articol, cel care a învățat cehă și rusă și preferă circuitele organizate. În România, conducând Loganul de culoare albă, el era adeseori confundat cu un român.

La Yaoundé, Tanguy Moulin-Fournier a continuat să lucreze pentru GDF Suez, care dezvoltă în sudul țării un proiect de lichefiere a gazului natural. Grupul și-a exprimat într-un comunicat „șocul” primit în urma răpirii colaboratorului său.

Secretarul școlii internaționale Flamboyant, o instituție franceză din capitala Camerunului unde sunt școalizați copiii cuplului, a fost șocat, marți, când a auzit vestea. Însă familia expatriatului francez este cea mai afectată, mai ales că se află în plin doliu după ce mama lui Tanguy a decedat luni.

„Acolo, este foarte greu”, mărturisește una dintre mătușile tatălui familiei răpite. „Suntem cu toții îngrijorați mai ales de băieți, care sunt foarte tineri”, continuă ea. „În mod paradoxal, este și o sursă de speranță. Probabil că opinia internațională va fi emoționată de prezența copiilor și aceasta ar putea permite o rezolvare rapidă”, și-a exprimat încrederea mătușa lui Tanguy.