Prima pagină » Știri externe » Un fost președinte european dorește SUSPENDAREA SCHENGEN

Un fost președinte european dorește SUSPENDAREA SCHENGEN

Un fost președinte european dorește SUSPENDAREA SCHENGEN
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a pledat pentru suspendarea actualului spațiu Schengen și crearea unei "mari zone economice franco-germane, coerentă și stabilă, în inima zonei euro", într-un articol publicat, joi, de săptămânalul francez Le Point, relatează AFP.

Acest articol a fost publicat, de asemenea, în cotidianul german Die Welt, au anunțat surse apropiate fostului președinte al Franței.

Cu doar trei zile înaintea alegerilor europene, Sarkozy a apreciat că ‘”spațiul Schengen I ar trebui să fie suspendat imediat și să fie înlocuit printr-un Schengen II, la care statele membre nu ar putea adera, dacă nu adoptă în prealabil aceeași politică de imigrare”.

Potrivit lui Sarkozy, cel puțin „jumătate dintre competențele comunitare existente” ar trebui să fie eliminate.

„Marea zonă economică franco-germană ne-ar permite să ne apărăm mai bine interesele față de concurența germană, prin omiterea handicapurilor fiscale și sociale”, a afirmat el.

Referindu-se la politica migrațională a Uniunii Europene, fostul președinte a declarat că „suntem acum în fața unui eșec fără drept de apel”.

„Nu am vrut ca în Europa să aibă loc un dumping social și migratoriu în detrimentul cvasi-sistematic al Franței”, a adăugat el.

„Dacă nu vom reacționa rapid în anii următori, anume pactul nostru social va avea de suferit!”, a afirmat Sarkozy.

În opinia fostului președinte francez, „o Europă a păcii nu este o formulă lipsită de conținut, în contextul în care periferia Uniunii Europene este cuprinsă de flăcări”..

Anna Primac, [email protected]

Autor