Un fragment dintr-o rachetă SpaceX, lansată de compania lui Elon Musk în 2019, se îndreaptă către Stația Spațială Internațională
Un fragment dintr-o rachetă SpaceX blocată pe orbită în jurul Pământului este programat să treacă aproape de Stația Spațială Internațională, au anunțat responsabili ruși ai misiunii spațiale, confirmând că monitorizează cursul acestuia.
Într-o declarație emisă marți, agenția spațială Roscosmos din Moscova a confirmat că un fragment din racheta Falcon 9, lansată de compania lui Elon Musk din California, în 2019, va intra în imediata apropiere a bazei orbitale în următoarele două zile.
„Pe 25 noiembrie, la ora 07:18, ora Moscovei, un fragment dintr-un vehicul de lansare american este de așteptat să se apropie de Stația Spațială Internațională. Potrivit experților ruși, distanța minimă dintre stație și acest obiect va fi de aproximativ 5,5 kilometri. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, «echipajul lucrează normal»”, au spus oficialii, citați de RT.com.
La începutul acestei luni, astronauții și cosmonauții de la bordul stației spațiale, inclusiv patru americani, doi ruși și un german, au primit ordin să se adăpostească în capsulele lor, pe fondul temerilor de a nu se ciocni cu alte resturi, după ce Moscova a testat o rachetă anti-satelit pe o veche sondă sovietică. Washingtonul a numit decizia „iresponsabilă”.
„Până acum, testul a generat peste 1.500 de bucăți de resturi orbitale vizibile, dar și alte sute de mii de bucăți de resturi orbitale mai mici, care amenință acum interesele tuturor națiunilor. În plus, acest test va crește semnificativ riscul pentru astronauții și cosmonauții de pe Stația Spațială Internațională, precum și pentru alte activități de zbor spațial uman”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price.
Cu toate acestea, Roscosmos a anunțat, ulterior, că fragmentele nu reprezintă un risc pentru cei de la bord, insistând că au ajuns departe de stație.
Moscova a avertizat, anterior, că spațiul devine din ce în ce mai mult un teatru de război, ministrul de externe Serghei Lavrov afirmând că „planurile SUA, precum și ale Franței și ale NATO în ansamblu, de a plasa arme în spațiul cosmic prind contur”.