Un grup de prizonieri al-Qaida din Irak a încercat să evadeze săpând un tunel cu o tigaie
11 prizonieri dintr-o închisoare din Irak, dintre care trei erau membri al-Qaida, au încercat să evadeze printr-o metodă ingenioasă, scrie Daily Mail.
Ei au săpat un tunel de 20 de metri lungime, la trei metri sub celulă, folosind o tigaie și o bucată dintr-un ventilator. În plus, ei au confecționat un tub de respirat folosind cutii de suc puse cap la cap.
Paznicii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au găsit o metodă la fel de originală pentru a-i scoate pe prizonieri din tunel. „Paznicii din tura de noapte au auzit niște bubuituri, au descoperit tunelul și l-au umplut cu apă, pentru a-i face pe prizonieri să iasă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Justiției din Irak.
Închisoarea Abu Ghraib, din care au încercat să evadeze cei 11, este considerată una de maximă securitate, fiind de asemenea cunoscută pentru abuzurile la care sunt supuși prizonierii, atât în timpul în care Irakul era condus de Saddam Hussein, dar și sub ocupație americană.
Tot în cursul acestei săptămâni, un sediu de poliție din Irak a fost devastat de militanții care voiau să-i elibereze pe prizonierii din al-Qaida. Până la urmă, cei cinci militanți au fost omorâți de forțele de ordine. Daily Mail scrie că revoltele din ultima vreme din Irak sunt alimentate de acțiunile insurgenților din țara vecină, Siria.