Prima pagină » Știri externe » Un înalt oficial american susține că Hezbollah depozitează cantități mari de nitrat de amoniu în Europa

Un înalt oficial american susține că Hezbollah depozitează cantități mari de nitrat de amoniu în Europa

Un înalt oficial american susține că Hezbollah depozitează cantități mari de nitrat de amoniu în Europa

Nathan Sales, coordonatorul serviciului antitero din cadrul Departamentului american de Stat, a declarat vineri că gruparea militantă Hezbollah a depozitat în Europa substanțe chimice care pot fi folosite la fabricarea de explozibili, în special nitrat de amoniu.

În acest context, el a făcut apel la statele lumii să impună restricții la adresa organizației, potrivit Euronews.

Potrivit acestuia, membri ai Hezbollah ar fi transportat nitrat de amoniu în Belgia, Franța, Grecia, Italia, Spania și Elveția în ultimii ani, iar organizația ar fi depozitat această substanță în întreaga Europă.

Azotatul de amoniu este o substanță folosită în general ca fertilizator, dar poate fi folosit și pentru a produce explozibili. De asemenea, substanța poate fi periculoasă în cazul în care nu este depozitată în mod corect, așa cum s-a văzut în Liban, luna trecută, când un depozit în care se afla o cantitate importantă de nitrat de amoniu a explodat în portul Beirut, distrugând o parte importantă din capitala țării.

Fără a prezenta dovezi, Sales a mai spus că Hezbollah, organizație susținută din Iran, ar fi transportat, începând cu 2012, nitrat de amoniu în Europa în truse de prim ajutor. Statele Unite consideră că substanța este încă prezentă în unele țări europene, precum Grecia, Italia sau Spania.

„Din 2012, Hezbollah şi-a făcut ascunzători de nitrat de amoniu în Europa, transportând kituri de prim ajutor care conţineau această substanţă în pungile de răcire, utilizate în special pentru îngrijiri medicale de urgenţă”, a spus oficialul.

Sales avertizează că Hezbollah ar putea organiza atacuri teroriste în Europa

Sales a adăugat că Hezbollah ar putea depozita această substanță pentru a organiza atacuri atunci când ar fi necesar.

„De ce ar depozita Hezbollah nitrat de amoniu pe teritoriul european? Răspunsul este evident: pentru a putea organiza atacuri teroriste de amploare oricând Hezbollah sau stăpânii săi de la Teheran consideră că ar fi necesar”, a adăugat Sales.

Statele Unite consideră în mod oficial Hezbollah ca fiind o organizație teroristă încă din 1997, dar unele țări ale lumii fac distincția între aripa militară și cea politică a organizației.

Uniunea Europeană a inclus aripa militară a Hezbollah pe lista sa de grupări teroriste, dar nu și aripa politică a organizației, care a făcut parte din ultimele guverne din Liban. Unele state europene, precum Germania și Marea Britanie, au scos în afara legii întreaga organizație.

Sales a făcut apel și la alte țări să ia exemplul Berlinului și al Londrei.

„Hezbollah este o organizație unitară, care nu poate fi împărțită într-o aripă militară și una politică. Este o singură organizație, una teroristă”, a spus acesta.

Sales a mai adăugat că fără o interzicere a acestei grupări, Hezbollah poate în continuare să obțină bani și să recruteze membri.

Explozia de la începutul lunii trecute, produsă la un depozit unde existau cantități foarte mari de nitrat de amoniu, a fost cea mai puternică din ultimii ani din Liban, țară care deja se confruntă cu o criză economică de proporții și cu o creștere rapidă a numărului de persoane infectate cu coronavirus.

Președintele țării, Michel Aoun, a anunțat la acea vreme că 2.750 de tone de nitrat de amoniu fusese depozitat timp de șase ani în portul Beirut fără măsuri de securitate, ceea ce Aoun a descris ca fiind „inacceptabil”.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și