„Nivelul de radiații nu a crescut nici în zona de excludere și nici în zonele învecinate”, a anunțat administrația zonei printr-un comunicat dat publicității marți.
Prim-ministrul ucrainean Volodimir Hroisman a transmis pe Facebook că „nivelurile de radiații sunt sigure. La Kiev și chiar la Cernobîl, inclusiv la centrala de energie de la Cernobîl, acestea sunt semnificativ sub limitele acceptabile”.
„Subliniez încă o dată: situația este pe deplin sub control”, a adăugat șeful Guvernului de la Kiev.
Incendiul, care a izbucnit marți dimineață, într-o zonă aflată la mai puțin de zece kilometri de centrala nucleară unde s-a produs accidentul din 1986, s-a extins ulterior la aproximativ zece hectare de pădure, au anunțat autoritățile ucrainene, precizând că zona centralei nu este amenințată de flăcări.
Peste 130 de pompieri se luptă în continuare să stingă flăcările, fiind ajutați de două avioane și un elicopter pentru stingerea incendiilor.
Astfel de incendii de vegetație sunt relativ comune în zona de excludere. Un incendiu de pădure a ars timp de patru zile în anul 2015.
Reactorul Nr.4 al Centralei termonucleare de la Cernobîl a explodat în anul 1986, acesta fiind cel mai grav accident atomic din istorie.
Un dom de oțel care protejează reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a fost instalat în anul 2016.
Un perimetru de 30 de kilometri în jurul centralei nucleare rămâne în continuare o zonă de excludere unde nu este permisă locuirea.
Celelalte trei reactoare ale centralei au continuat să genereze electricitate până în anul 2000, atunci când centrala a fost complet închisă.