Prima pagină » Știri externe » Un institut la care învață fiul lui Nemțov prezintă scuze după ce un angajat a salutat asasinarea fostului lider al opoziției

Un institut la care învață fiul lui Nemțov prezintă scuze după ce un angajat a salutat asasinarea fostului lider al opoziției

Un institut la care învață fiul lui Nemțov prezintă scuze după ce un angajat a salutat asasinarea fostului lider al opoziției
Un institut la care învață fiul lui Nemțov prezintă scuze după ce un angajat a salutat asasinarea fostului lider al opoziției

MFTI (cunoscut și ca Fiztekh) a prezentat scuze după o scrisoare deschisă publicată de peste 20 de studenți ai institutului, care și-au exprimat furia față de comentariile decanului adjunct Vladimir Talismanov. „Noi, studenți, absolvenți și instructori de la MFTI suntem obișnuiți ca Fiztekh să fie un institut cu standarde înalte, nu doar academice, dar și morale și etice”, se arată în scrisoarea deschisă postată duminică pe portalul studenților.

„Recunoaștem dreptul lui Vladimir (Talismanov) de a-și exprima opiniile (…), dar considerăm că orice deces trebuie văzut ca o tragedie”, au continuat studenții, care i-au prezentat scuze fiului lui Boris Nemțov, Anton, student la institut.

Talismanov a postat pe rețeaua de socializare VKontakte un mesaj, care între timp a fost șters, în care saluta asasinarea lui Boris Nemțov, vineri seara, în apropiere de Kremlin. „Americanii l-au creat pe acest ticălos, l-au finanțat și tot ei l-au eliminat. Aceasta este soarta tuturor prostituatelor. (De vineri) este cu un nenorocit mai puțin”, potrivit textului citat în scrisoarea studenților.

Conducerea MFTI a prezentat scuze familiei lui Nemțov pentru „comentariul provocator” al adjunctului decanului, potrivit unei postări pe VKontakte. MFTI nu a precizat dacă Talismanov va fi vizat de măsuri disciplinare.

Boris Nemțov a fost împușcat mortal vineri noaptea, pe podul Bolșoi Moskvorețki, în apropiere de Kremlin. Conform anchetatorilor, asasinul a tras șase focuri de armă, omorându-l pe Nemțov pe loc, în timp ce femeia care îl însoțea pe acesta, fotomodelul ucrainean Anna Durițkaia, nu a fost rănită.

Autor

Citește și