Un italian a murit după ce a fost agresat de trei români care au încercat să-l jefuiască, la metroul din Milano

Publicat: 05 12. 2013, 16:00
Actualizat: 29 03. 2019, 11:19

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit joi, la Milano, după ce a fost agresat într-o stație de metrou de trei tineri români care au încercat să îl jefuiască, informează pagina online a agenției Adnkronos.

Un italian în vârstă de 65 de ani, Francesco Tatoli, a murit la spital după ce a fost agresat miercuri de trei români, în stația de metrou De Angeli din Milano.

Cei trei au fost identificați pe baza martorilor și după vizionarea imaginilor filmate de camerele de luat vederi de supraveghere.

Tinerii români au fost audiați de autorități, dar vor fi cercetați în stare de libertate.

Potrivit martorilor, cei trei tineri au încercat să îi smulgă portofelul italianului de 65 de ani, dar acesta s-a apărat și a fost agresat.