Un italian și-a făcut selfie după ce o femeie a fost lovită de tren în Piacenza
În timp ce medicii tratau victima, un tânăr a imortalizat scena într-un selfie, provocând reacții puternice în presa italiană, scrie BBC.
El a fost fotografiat, la rândul lui, de un fotograf, care s-a plâns că „ne-am pierdut cu toții simțul etic”. Poliția l-a prins pe adolescent și l-a obligat să șteargă fotografia respectivă.
Femeia de origine canadiană a fost dusă la spital la sfârșitul lunii trecute, unde medicii au fost nevoiți să-i amputeze un picior.
Bărbatul în bermude albe care a realizat selfie-ul la gara din Piacenza a fost anchetat și nu are legătură cu accidentul în sine.
Pe de altă parte, imaginea lui în timp ce folosește telefonul mobil în această situație tragică l-a adus pe primele pagini în presa italiană.
Corriere della Sera a scris că acesta pare că face semnul „victoriei”, în timp ce realizează fotografia selfie. Un comentariu din La Stampa vorbește despre „cancerul care a erodat internetul”. Tânărul care a realizat această poză nu poate fi atât de rău, a scris Antonella Boralevi, dar și-a „închis” sufletul și personalitatea, devenind „un robot automat al internetului”.
Nicola Savino, gazda unei emisiuni radio, a declarat că rasa umană se îndreaptă rapid spre „dispariție”. „Nu mă mai surprinde nimic”, a declarat un utilizator de Twitter. Jurnalistul Giorgio Lambri, care a fotografiat scena incredibilă în data de 26 mai 2018, a scris duminică despre experiența sa în ziarul Liberta din Piacenza, sub titlul: „Barbarismul la care nu te aștepți. Selfie în fața tragediei”.
De asemenea, el a publicat povestea pe Facebook, sugerând titlul alternativ „Houston, avem o problemă”, din cauza lipsei aparente a moralității adolescentului amator de selfie-uri controversate.