Un italian și-a împușcat mortal soția româncă și fiul, după care s-a sinucis
Italianul Daniele A., în vârstă de 38 de ani, era în proces de divorț cu soția sa, Paula C., în vârstă de 28 de ani.
Tragedia s-a petrecut miercuri la prânz în localitatea italiană Numana, situată în apropiere de orașul Ancona, în centrul Italiei.
Italianul în vârstă de 38 de ani, care lucra ca muncitor, a împușcat-o mortal pe soția sa și pe fiul celor doi, un băiat de cinci ani.
După comiterea celor două crime, bărbatul s-a sinucis.
Autoritățile italiene au declanșat o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor crimelor. Italianul deținea legal arma de foc folosită pentru crime și sinucidere.