Un jurnalist american a fost răpit în Siria
Un jurnalist independent american, care a furnizat în ultimele luni reportaje video Agenției France-Presse despre războiul din Siria, a fost răpit la sfârșitul lui noiembrie în nordul țării, a anunțat miercuri familia acestuia, citată de AFP.
James Foley, în vârstă de 39 de ani, este un reporter de război experimentat care a acoperit principalele conflite din ultimii ani. Până cu o zi înainte de dispariție, el a furnizat AFP imagini video din privincia Idlib.
Potrivit mărturiilor obținute de AFP, el a fost arestat la 22 noiembrie în apropiere de orașul Taftanaz de patru persoane înarmate cu puști Kalașnikov, care l-au eliberat ulterior pe șoferul și translatorul său. Rudele lui nu au mai avut nicio veste de la el de atunci.
În momentul răpirii, James Foley se afla în compania unui alt jurnalist, dat dispărut și el, dar a cărui familie nu vrea să i se divulge identitatea.
James Foley lucrează, de asemenea, pentru GlobalPost, un site american specializat în știri internaționale, precum și pentru marile posturi americane.
Familia lui James Foley a cerut până în prezent să se păstreze tăcerea cu privire la această răpire, sperând că discreția va favoriza eforturile depuse în vederea eliberării sale. Dar după șase săptămâni, aceasta a decis miercuri să facă public incidentul.
„Vrem ca Jim să se întoarcă acasă nevătămat, sau cel puțin să putem vorbi cu el ca să știm că este bine”, a declarat tatăl lui, John Foley. „Jim este un jurnalist obiectiv și cerem eliberarea lui. Îi rugăm pe cei care în dețin pe Jim să ne contacteze și astfel vom putea să acționăm în vederea eliberării lui”, a adăugat el.
Familia lui James Foley a creat un site de Internet (www.freejamesfoley.org) și o pagină de Facebook consacrată răpirii sale (http://www.facebook.com/freejamesfoley).
În Libia în 2011, James Foley a fost deținut timp de 43 de zile de regimul lui Muammar Kadhafi.
Nicio revendicare nu a fost difuzată în legătură cu această răpire, care ar putea fi actul unor grupuri criminale, al islamiștilor radicali sau al unor organizații apropiate puterii de la Damasc.