Un jurnalist elen a fost arestat pentru publicarea unei liste de milionari greci cu bani în Elveția
Un jurnalist elen a fost arestat duminică pentru dezvăluirea numelor de pe o misterioasă listă de milionari greci cu conturi în Elveția și va compărea în fața procuraturii din Atena, potrivit unei surse din poliție, transmite AFP.
Jurnalistul Kostas Vaxevanis a publicat circa 2.059 de nume de pe o listă transmisă autorităților elene în 2010 de Christine Lagarde, pe atunci ministru de Finanțe al Franței.
Ministrul grec de Finanțe din 2010, George Papaconstantinou, căruia i-a fost trimisă CD-ul, a afirmat miercuri în Parlament că nu știe ce s-a întâmplat cu versiunea originală a „listei Lagarde”.
Actualul Ministrul de Finanțe, Iannis Stournaras, a declarat tot miercuri că a cerut autorităților franceze să-i furnizeze o nouă copie a unui CD cu o listă de 2.000 de greci bogați cu conturi în Elveția, după ce s-a descoperit că precedentul CD, primit în 2010, lipsește.
Datele se refereau la clienții eleni ai filialei HSBC din Geneva și provenea din documente dezvăluite de un angajat al instituției financiare din Elveția.
Rețelele de socializare din Grecia erau pline duminică dimineață de comentarii după anunțul poliției că „la ordinul procuraturii a fost deschisă o anchetă pentru găsirea și arestarea responsabilului de publicarea listei în revista Hot Doc”.
„În loc să aresteze hoții și miniștrii care încalcă legea, vor să aresteze adevărul”, a comentat Kostas Vaxevanis sâmbătă seara, pe contul său de pe Twitter.
Noul guvern grec rezultat în urma alegerilor din luna iunie a exclus folosirea unor documente obținute ilegal împotriva evazioniștilor fiscali, dar ulterior și-a nuanțat poziția, confruntat cu nemulțumirile tot mai mari ale populației față de măsurile de austeritate, autoritățile fiind acuzate că îi protejează pe cei bogați.
Fostul șef al Diviziei de Delicte Financiare și Economice, Iiannis Diotis, a fost înlocuit din funcție în luna august, după ce a cerut să fie accesate conturile bancare deținute de doi foști miniștri, doi foști parlamentari și cinci actuali membri ai parlamentului, toți suspectați de spălare de bani.
Totuși, folosind informații obținute în același mod precum cele transmise de Franța, autoritățile din Spania au reușit să strângă taxe neplătite de 6 miliarde de euro de la evazioniști, iar cele din Italia 570 milioane de euro, potrivit Athens News.
Mai mulți oficiali eleni au declarat că este inutilă cererea unei noi copii, întrucât toate instituțiile elene care au primit datele din Franța au păstrat probabil copii.
Grecia se îndreaptă către al șaselea an de recesiune, în contextul măsurilor dure de austeritate adoptate de guvern pentru a primi ajutor financiar extern. Evziunea fiscală, extrem de răspândită, a fost identificată repetat ca posibilă sursă de venit pentru bugetul statului, însă autoritățile elene nu au reușit să încaseze sumele vizate.