Un jurnalist și un fotograf de la Le Monde, arestați în Burundi
Șaptesprezece persoane au fost arestate, joi după-amiază, în capitala Bujumbura, a anunțat Ministerul Securității Publice din Burundi, precizând că este vorba de doi cetățeni străini „care au fost reținuți pentru că însoțeau un grup infracțional înarmat”.
Este vorba despre jurnalistul francez Jean-Philippe Remy și fotograful britanic Phil Moore, angajați ai pulicației Le Monde. Remy a intrat legal în țară pe 19 ianuarie, iar Moore pe 21 ianuarie, a precizat publicația Le Monde. „Cei doi au vize și nu fac altceva decât să-și exercite meseria, confruntându-se cu toate probleme presupuse de tensiunile în curs din Burundi”, a indicat publicația.
„Franța a solicitat autorităților din Burundi să declanșeze procedurile de eliberare imediată a jurnalistului francez Jean-Philippe Remy și a fotografului britanic Phillip Moore”, arestați joi, a declarat vineri ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. „Demersurile diplomatice sunt în curs”, a adăugat acesta.
Publicația Le Monde și agenția de presă franceză AFP, care colaborează cu Moore, au lansat același apel autorităților din Burundi. „Potrivit informațiilor noastre, au fost reținuți la Bujumbura, joi după-amiază de servicile de securitate burundeze după ce s-au întâlnit cu opozanți” ai regimului, a indicat Le Monde pe site-ul publicației.
Burundi se confruntă cu o instabilitate politică în creștere din aprilie 2015, când au izbucnit proteste masive după ce președintele burundez Pierre Nkurunziza și-a anunțat candidatura pentru un al treilea mandat la șefia statului, în contextul în care constituția țării prevede maximum 2 mandate pentru această funcție.