Un lider al Consiliului Național Sirian cere intervenția trupelor ONU înarmate: „Trebuie să fie trimise Căști Albastre”

Publicat: 16 06. 2012, 22:03
Actualizat: 17 06. 2012, 08:30

Șeful Biroului Politic al Consiliului Național Sirian (CNS) Burhan Ghalioun a îndemnat sâmbătă la trimiterea de trupe ONU înarmate în Siria, după ce șeful observatorilor ONU în această țară a anunțat suspendarea misiunii din cauza intensificării violențelor, relatează AFP.

„Astăzi este clar că nu putem conta pe observatori dezarmați. Trebuie ca în Siria să fie trimiși (membri ai) Căștilor Albastre, o misiune mai numeroasă și capabilă să se protejeze împotriva violenței acestui regim” al președintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat fostul președinte al CNS câtorva jurnaliști, la Istanbul.

Ghalioun, care a făcut aceste afirmații în cadrul unei reuniuni a opoziției siriene în capitala Turciei, a apreciat că suspendarea activității observatorilor ONU este „o condamnare clară din partea comunității internaționale și a misiunii Annan a politicii agresive și violente a regimului sirian”.

El a adăugat că planul Annan de ieșire din criză nu este mort, în opinia sa, dar că trebuie ca de acum înainte să fie utilizată amenințarea forței, pentru a aminti Damascului obligațiile pe care le are.

„Există o posibilitate de salvare (a planului Annan), prin votarea în Consiliul de Securitate (al ONU), în baza capitolului VII, a unei rezoluții privind punerea în executare sub amenințarea forței a acestui plan”, a subliniat el.

Ghalioun se referă la Capitolul VII al Cartei ONU, intitulat „Acțiune în caz de amenințare la adresa păcii, rupere a păcii și a unui act de agresiune”, care permite intrarea în stare de război cu scopul menținerii sau restabilirii păcii.