Un lider al mafiei japoneze Yakuza a fost condamnat la moarte: „O să regretați toată viața această decizie”
Un tribunal din sud-vestul Japoniei l-a condamnat la moarte prin spânzurare pe Nomura Satoru, liderul unei organizații criminale din cadrul mafiei japoneze Yakuza.
Procurorii din Fukoka au stabilit că Nomura Satoru, în vârstă de 74 de ani, a ordonat patru atacuri, din care unul s-a soldat cu un deces, scrie bbc.com.
Verdictul a fost dat în lipsa unor dovezi clare împotriva lui Nomura, scrie presa locală. Acesta neagă orice implicare în atacuri.
Nomura, amenințări la adresa judecătorului
Este primul membru marcant al mafiei japoneze Yakuza condamnat la moarte.
„Am cerut o decizie corectă… O să regretați asta pentru tot restul vieții”, i-a transmis Nomura judecătorului, după sentința de marți, potrivit cotidianului nipon Nishinippon Shimbun.
Nomura, care conduce sindicatul crimei Kudo-kai din sud-vestul Japoniei, dorește să facă recurs la sentința pedepsei capitale.
Chiar dacă acuzarea nu a avut dovezi directe care să demonstreze că Nomura a ordonat atacurile, aceștia și-au bazat pledoaria pe responsabilitatea șefului Yakuza, care conducea, la vârf, organizația.
În timpul celor patru atacuri desfășurate între 1998 și 2014, un fost șef al unei cooperative piscicole a fost ucis, iar alți trei oameni, inclusiv un polițist, au fost răniți.
Judecătorul a declarat că acțiunile lui Nomura au fost extrem de violente.
Yakuza, cea mai temută organizație din Japonia
Grupările Yakuza nu sunt ilegale în Japonia și desfășoară deseori afaceri, la vedere, fără nicio restricție.
Analiștii spun că mafia Yakuza este implicată în activități infracționale în Japonia, de la traficul de droguri, până la prostituție și chiar manipularea pieței bursiere.