Un lider european se opune transformării UE într-un stat federal și susține condiționarea accesului la finanțare pentru țările membre

Publicat: 02 03. 2018, 21:00

Într-un discurs rostit în Germania, Mark Rutte a respins ideea conform căreia Uniunea Europeană se îndreaptă inevitabil spre aprofundarea integrării politice.

„Există această idee a inevitabilității cooperării mai strânse într-un stat european federal. Acest tip de discurs oribil despre «aprofundarea integrării în Uniune» mie nu imi place”, a afirmat Mark Rutte, citat de agenția Reuters.

Premierul Olandei s-a distanțat de ceea ce a numit perspectiva romantică a unei uniuni politice, argumentând că fixația privind aprofundarea integrării a fost un factor major în decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană.

Mark Rutte a pledat pentru diminuarea substanțială a bugetului UE alocat agriculturii și proiectelor pentru dezvoltare, explicând că fondurile trebuie redirecționate spre măsuri de consolidare a siguranței la frontiere și pentru avansarea infrastructurii militare.

Premierul Olandei propune condiționarea accesului la fonduri UE de aplicarea reformelor economice solicitate de Bruxelles. „A venit vremea să revenim la reguli. Soluția pentru beneficii suplimentare nu sunt fondurile centralizate de asistență financiară și tipărirea de mai mulți bani, ci reforme structurale și bugete solide”, a subliniat Rutte, citat de FT.

Liderii Germaniei și Franței au pledat, la summitul informal desfășurat la Bruxelles, pentru condiționarea accesării fondurilor UE de respectarea normelor statului de drept, a standardelor fiscale și în domeniul muncii, fiind propus și un buget destinat integrării imigranților, spre nemulțumirea țărilor est-europene. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus, la reuniunea informală a Consiliului European desfășurată la Bruxelles, recompense bugetare pentru statele care au acceptat imigranți extracomunitari în cadrul sistemului de cote instituit de Comisia Europeană. Ideea a fost respinsă atât de liderii țărilor central și est-europene, care manifestă reticență față de imigranți, cât și de aliați tradiționali ai Germaniei, precum Austria și Luxemburg.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, a argumentat că bugetul Uniunii Europene trebuie să fie folosit mai degrabă pentru intensificarea controalelor la frontierele externe decât pentru recompense financiare acordate unor țări care acceptă extracomunitari. „Solidaritatea înseamnă mult mai mult decât primirea imigranților”, a subliniat liderul de la Viena. La rândul său, președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a argumentat că fondurile de coeziune de care beneficiază noile state membre UE sunt pentru „îmbunătățirea convergenței, nu pentru altceva”.

Ideea creării unui fond special pentru integrarea imigranților a fost criticată și de premierul statului Luxemburg, Xavier Bettel, care consideră că planul Berlinului riscă să alimenteze populismul. „Dacă impunem condiționări în domeniul imigrației, vom fi sancționați ulterior, nu de guverne, ci de cetățeni”, a avertizat el.

Pe de altă parte, Germania, Suedia și Olanda vor criterii suplimentare pentru accesarea fondurilor de coeziune, preferând condiții de genul respectării normelor statului de drept, o idee vehiculată deja de Comisia Europeană.

În plus, președintele Franței, Emmanuel Macron, ar vrea un sistem de condiționare a finanțării UE de respectarea standardelor fiscale și în domeniul muncii. Liderul de la Paris a cerut „vizibilitate și claritate” privind politicile asociate bugetului european. „Cred că ar fi un lucru normal să fie sistate fondurile dacă sunt încălcate valorile comune. Dacă fondurile europene sunt utilizate pentru îndepărtarea de principiile statului de drept, atunci este vorba de încălcarea condițiilor inițiale pentru admiterea în Uniunea Europeană”, a explicat Macron. Amintind că fondurile europene sunt destinate și convergenței economice, Macron a subliniat: „Voi respinge un buget european folosit pentru finanțarea divergențelor, în materie fiscală, în domeniul valorilor comune și pe piața muncii”.

Liderii țărilor central și est-europene se opun condiționării accesării fondurilor de coeziune de primirea extracomunitarilor și de respectarea principiilor statului de drept. Ungaria și Polonia au fost criticate frecvent de Uniunea Europeană din cauza situației statului de drept.