Potrivit postului Al-Manar, aparținând mișcării șiite libaneze Hezbollah, două avioane de vânătoare israeliene au pătruns în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian sirian și au lansat patru rachete spre o clădire de șase etaje din zona Jaramana, o suburbie situată la sud-est de Damasc.
Clădirea s-a prăbușit în urma atacului, provocând moartea a nouă persoane care se aflau în interior.
Mișcarea șiită libaneză Hezbollah a anunțat, duminică dimineață, că printre victime se numără Samir Kuntar, un druz în vârstă de 53 de ani, fost militant al Frontului pentru Eliberarea Palestinei implicat, în anul 1979, într-un atac terorist soldat cu cinci morți în Israel. Islamistul era acum unul dintre liderii organizației șiite Hezbollah. Kuntar a fost deținut în Israel aproape 30 de ani, fiind eliberat în anul 2008, într-un schimb de prizonieri cu mișcarea Hezbollah, în schimbul cadavrelor a doi militari israelieni, Eldad Regev și Ehud Goldwasser.
„Sâmbătă seară, avioane sioniste au atacat un bloc de locuiințe din Jaramana, la periferia Damascului. Fratele nostru, mujahedinul Samir Kuntar, a fost martirizat, împreună cu numeroși cetățeni sirieni”, a comunicat organizația islamistă Hezbollah.
Potrivit presei arabe, alte opt persoane au murit în bombardament, inclusiv Farhan Shaalan, un comandant Hezbollah.