Un martor important în dosarul fostului ministru francez Jerome Cahuzac, arestat în Elveția
Pierre Condamin-Gerbier, un fost angajat al unei bănci elvețiene și martor-cheie în dosarul fostului ministru francez Jérôme Cahuzac, acuzat de fraudă fiscală, a fost arestat în Elveția, anunță Ministerul Public elvețian, citat de AFP.
Pierre Condamin-Gerbier a fost arestat pe 5 iulie și este în detenție preventivă, a precizat Parchetul elvețian, care a ordonat o anchetă penală în cazul său.
Politicianul socialist francez Jerome Cahuzac a demisionat în martie din funcția de ministru al Bugetului din cauza unei anchete privind fraudă fiscală printr-un cont deschis în Elveția.